Alvaro Morata și Yannick Carrasco, aproape de un transfer “la pachet” în Arabia Saudită
articol scris de Digi Sport20.07.2023, 14:15
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Cluburile de fotbal din Arabia Saudită au demarat o campanie impresionantă de transferuri în această vară, iar nume precum Karim Benzema, N’Golo Kante, Sergej Milinkovic-Savic sau Marcelo Brozovic au semnat deja.
- MERCATO în Europa | Toate transferurile din vara lui 2023 sunt AICI! Declan Rice a semnat cu Arsenal
Alvaro Morata și Yannick Carrasco, ofertați de Al-Shabab
Până acum, cluburile din prima ligă saudită au transferat de peste 210 milioane de euro, în vederea sezonului 2023-2024. Al-Ahli, Al-Ittihad, Al-Nassr și Al-Hilal au făcut cele mai importante achiziții.
Al-Shabab, fosta echipă a lui Marius Șumudică, pregătește două transferuri de răsunet: Alvaro Morata și Yannick Carrasco, de la Atletico Madrid.
Prințul Abdulrahman Bin Turki Bin Abdulaziz a precizat că Al-Shabab a făcut oferte pentru Morata și Carrasco și s-a declarat încrezător că transferurile vor fi concretizate.
“Așteptăm încheierea discuțiilor pentru Morata în cel mai scurt timp posibil. În privința lui Carrasco, există un interes ridicat din partea clubului, iar jucătorul și-a manifestat dorința de a se alătura proiectului. Este unul dintre marile obiective pentru noi”, a spus prințul saudit, citat de AS.
În sezonul 2022-2023, Al-Shabab s-a clasat pe locul patru în campionatul Arabiei Saudite.
Alvaro Morata (30 de ani) mai are contract cu Atletico Madrid până în vara anului 2024, iar clubul încearcă să evite să-l piardă pe atacantul spaniol liber, fără o sumă de transfer.
În sezonul trecut, Morata a reușit 15 goluri în 45 de meciuri pentru Atletico, în toate competițiile.
20 de milioane de euro este cota de piață a lui Alvaro Morata, potrivit site-ului de specialitate Transfermarkt.
Yannick Carrasco (29 de ani) intră în ultimul an de contract cu Atletico și nu mai este în planurile lui Diego Simeone.
În sezonul trecut, mijlocașul belgian a reușit 10 goluri și 5 pase decisive în 44 de meciuri.
Etichete: atletico madrid , la liga , arabia saudita , morata , alvaro morata , al shabab , carrasco , yannick carrasco
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții