Alarmă la Real Madrid. Accidentarea lui Benzema a declanșat de urgență "operațiunea număr 9". Trei nume uriașe pe listă
14.01.2019, 10:20SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
VIDEO Betis - Real Madrid 1-2 | Ghinion teribil pentru Real Madrid la meciul cu Betis. Madrilenii l-au pierdut pe Karim Benzema, care a suferit o fractură la degetul mic de la mâna dreaptă și va trebui să se opereze. În aceste condiții, madrilenii vor trebui să transfere de urgență un număr 9, iar potrivit publicației spaniole As, pe listă se află Icardi (Inter), Piatek (Genoa) și Rodrygo (lăsat de Real să joace la Santos până în vară).
Din acești trei jucători, cel mai sonor nume este cel al lui Mauro Icardi, care are o clauză de reziliere de 110 milioane de euro a contractului cu Inter. Argentinianul este unul dintre cei mai căutați atacanți din Europa, iar Inter este pregătită să-i ofere un salariu anual cuprins între 7 și 7,5 milioane de euro net și să elimine clauza de reziliere în valoare de 110 milioane de euro.
De asemenea, ambele părți ar urma să semneze o înțelegere valabilă până în anul 2023. Cu toate acestea, el ar putea ajunge totuși la Real în condițiile în care madrilenii au neapărat nevoie de un vîrf.
Krzysztof Piatek - Polonezul a marcat, în acest sezon, 19 goluri în 21 de meciuri oficiale pentru Genoa și a atras atenția mai multor cluburi de renume. Mai mult, el se bate cu Cristiano Ronaldo pentru titlul de golgheter al Italiei, la cei 23 de ani ai săi. Avantajul lui Piatek este acela că poate fi legitimat pentru meciurile din UEFA Champions League, întrucat nu a jucat în acest sezon în această competiție.
Brazilianul Rodrygo a fost cumpărat de Real Madrid cu o sumă cuprinsă între 40 și 45 de milioane de euro, însă a fost lăsat să mai joace la Santos, urmând a fi adus în vară pe Santiago Bernabeu. Rodrygo este unul dintre copii-minune ai lui Santos, clubul care i-a oferit fotbalului mare pe Pele sau Neymar. Între timp, puştiul tocmai a împlinit 18 ani și poate ajunge mai devreme la Real Madrid, deși venirea lui era programată pentru vara acestui an.
Benzema, fractură la deget în meciul Betis - Real Madrid 1-2
Benzema s-a accidentat în finalul primei reprize, după un duel cu fundașul central al celor de la Betis, Marc Bartra. În aceste condiții, Santiago Solari a fost nevoit să-l scoată din teren pe francez și să-l schimbe cu tânărul Cristo Ramon Gonzalez, în vârstă de 21 de ani. Într-o situație similară s-a aflat, anul trecut, și Rakitic, de la Barcelona. Atunci, mijlocașul a lipsit doar două meciuri și a evoluat cu o protecție specială.
"Karim a trebuit să iasă pentru că nu se simțea bine, îl durea foarte tare", a spus Solari la finalul meciului Betis - Real Madrid 1-2.
Pentru partida cu Betis, din echipa lui Solari au lipsit Marco Asensio, Gareth Bale, Thibaut Courtois, Mariano Diaz, Toni Kroos, Marcos Llorente și Javier Sanchez (toți accidentați) și Lucas Vazquez (suspendat).
În meciul cu Betis, Luka Modric a deschis scorul pentru galactici, cu un șut superb de la 16 metri, în minutul 13. În minutul 63 însă, Canales a restabilit egalitatea în minutul 68. Reușita lui Canales a fost validată cu ajutorul VAR. Dani Ceballos a adus victoria galacticilor, care a înscis din lovitură liberă, în minutul 89.
Etichete: karim benzema , accidentare benzema , atacant real madrid , video betis - real madrid 1-2 , icardi oferte
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții