Alarmă la Real Madrid. 8 jucători indisponibili. Solari a apelat la echipa secundă pentru a face antrenamentul
11.01.2019, 19:45SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Real Madrid are un start execrabil de an. După 2-2 în restanța cu Villarreal, a urmat înfrângerea cu Real Sociedad, de pe teren propriu, 0-2, însă lucrurile merg din rău în mai rău pentru madrileni. Santiago Solari nu se va putea baza pe 8 jucători, înaintea meciului cu Betis, de duminică, transmis ÎN DIRECT la Digi Sport 1, de la ora 21:45.
Real Madrid susține chiar pe site-ul oficial că 6 jucători sunt în continuare în recuperare, iar Vinicius, care, cu Real Sociedad, a făcut cel mai bun meci al său, nu s-a antrenat din cauza unei gripe.
În plus, Gareth Bale a obișnuit pe toată lumea să fie "etern accidentat", iar Lucas Vazquez a fost eliminat în etapa trecută și este suspendat. În aceste condiții, Solari a apelat la Cristo Gonzalez, de la echipa secundă, pe care l-a chemat la antrenamentul primei formații.
Gareth Bale, fotbalistul "de sticlă"
Gareth Bale a ajuns la un număr incredibil de 22 de accidentări în cei 5 ani și jumătate de când joacă pe Santiago Bernabeu.
Pe 6 ianuarie, în meciul de pe teren propriu, cu Real Sociedad, pierdut cu 0-2, galezul s-a accidentat și a fost înlocuit în minutul 78. A fost a opta accidentare suferită de Bale în același loc, la gambă, de când joacă la Real, iar medicii au anunțat că are nevoie de o pauză de 10-15 zile.
Real Madrid l-a transferat pe Bale în septembrie 2013, de la Tottenham, pentru 101 milioane de euro, cea mai mare sumă de la acel moment plătită pentru un fotbalist.
Jucătorii indisponibili de la Real Madrid:
Toni Kroos
Marco Asensio
Marcos Llorente
Gareth Bale
Thibaut Courtois
Mariano Diaz
Lucas Vazquez
Vinicius Jr.
Meciul Betis - Real Madrid va fi duminică, ora 21:45, ÎN DIRECT la Digi Sport 1
Etichete: real madrid , gareth bale , accidentari real madrid , video betis real madrid
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții