Alarmă la Barcelona! Noi probleme pentru Dembele, la ultimul antrenament al catalanilor
12.02.2018, 14:26SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Ousmane Dembele a părăsit antrenamentul de luni al echipei de fotbal FC Barcelona, de la baza sportivă Joan Gamper, din cauza unor probleme gastrice, relatează agenţia EFE.
Dembele, 20 ani, cel mai scump transfer al catalanilor (105 milioane euro plus bonusuri de 40 milioane) până la achiziţia lui Coutinho din această iarnă, a intrat în teren duminică la jocul cu Getafe la o lună după ce suferise o leziune la piciorul stâng. Atacantul francez suferise în septembrie o altă accidentare, care a necesitat o operaţie şi care l-a scos din circuit timp de 3 luni şi jumătate.
După antrenamentul de luni, antrenorul Ernesto Valverde le-a dat jucătorilor două zile de pauză şi aceştia se vor prezenta joi la pregătire. Barca va juca sâmbătă în campionat cu Eibar, iar pe 20 februarie cu Chelsea la Londra în optimile Ligii Campionilor.
Dembele a jucat o jumătate de oră în partida pe care Barcelona a terminat-o la egalitate, 0-0, pe Camp Nou, în compania celor de la Getafe. Francezul de 20 de ani a fost trimis pe teren în minutul 63, în locul lui Alcacer, dar nu a putut să-și pună amprenta asupra jocului ofensiv al trupei lui Valverde.
Transferat în vară de la Borussia Dortmund, Dembele nu a jucat decât 9 meciuri de la sosirea pe Camp Nou. Francezul nu are niciun gol marcat, dar și-a trecut în cont 3 pase decisive, în cele 380 de minute jucate.
AGERPRES
Etichete: barcelona , dembele , dembele barcelona , ousmane dembele , dembele accidentare , probleme dembele
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții