neymar
Neymar joacă din 2017 pentru PSG / Foto: Getty Images

Acesta este motivul pentru care transferul lui Neymar la Barcelona a picat, după ce cluburile păreau înțelese

01.09.2019, 14:41
  • SuperLiga: FC Buzău - Oțelul Galați, luni, 17:30, DGS 1

  • SuperLiga: ”U” Cluj - CFR, luni, 20:30, DGS 1

Transferul lui Neymar (27 de ani) la Barcelona a picat, conform presei spaniole. Deşi brazilianul se înţelesese cu echipa de pe Camp Nou, iar cele două cluburi ajunseseră şi ele la un acord, mutarea a fost oprită de un jucător implicat în tranzacţie.

După ce Ivan Rakitic şi Jean-Claire Todibo şi-au dat acordul pentru a ajunge la PSG, al treilea jucător care ar fi ajuns la parizieni, Ousmane Dembele, a dat peste cap planurile tuturor. Francezul s-a răzgândit şi nu a mai fost de acord cu mutarea, iar motivul este unul incredibil. 

În contractul în care îl are cu catalanii până în vara anului 2022, există o clauză conform căreia Dembele va primi 15% din valoarea sumei unui transfer la o altă echipă. Barcelona a propus doar împrumutul jucătorului, iar francezul ar fi dorit să fie cedat permanent, pentru a putea primi o sumă consistentă. 

Astfel, francezul a blocat toată mutarea prin faptul că nu şi-a dat acordul, şi va rămâne pe Camp Nou, iar coechipierii săi, Rakitic şi Todibo, vor face acelaşi lucru.

Este greu de crezut că Barcelona mai are timp să vină cu o nouă ofertă pentru Neymar. Aceştia ar putea reveni pentru brazilian la iarnă, când va începe o nouă perioadă de transferuri. 

Barcelona făcuse o ofertă de nerefuzat lui PSG, pentru Neymar

Revenirea lui Neymar de la PSG la Barcelona a devenit o adevărată telenovelă. După ce renumitul jurnalist italian, Gianluca Di Marzio, anunțase joi că cele două cluburi au ajuns la un acord pentru transferul starului brazilian, iar revenirea acestuia pe Camp Nou este doar o chestiune de ore, lucrurile s-au complicat mai pe seară.

Totuși, jurnaliștii de la BBC susțin că Barcelona au insistat pentru transferul lui Neymar și au făcut o ofertă de nerefuzat, care ar fi pe placul campioanei Franței.

Potrivit sursei mai sus citate, Barcelona a oferit 200 de milioane de euro, plus 3 jucători pentru starul brazilian. Este vorba de Ivan Rakitic, Todibo și Ousmane Dembele, ultimul sub formă de împrumut pentru un an. 

Etichete: barcelona , psg , neymar , ousmane dembele


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Viitorul guvern al Germaniei: A sosit momentul să îl pedepsim pe Orban

Viitoarea coaliție a lui Merz vrea să facă presiuni asupra UE pentru a analiza posibilitatea reținerii fondurilor și suspendării drepturilor de vot în cazul unor țări care încalcă drepturi sau valori fundamentale ale blocului comunitar. 

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

A început procesul de divorț: a adus la tribunal lista cu numele bărbaților cu care soția l-ar fi înșelat! Reacția acuzatei

Ce revenire: Jaqueline Cristian, în finală! Câți bani a câștigat românca și cu cine se va lupta pentru marele trofeu

Video Dinamo - FCSB 1-2. Golul superb al lui Baba Alhassan a decis derby-ul de pe Arena Națională

Exclusiv Gigi Becali a dat verdictul: ”E cel mai bun din România, dar n-o să mai joace niciodată acolo”. Trei jucători, criticați

Exclusiv Ilie Dumitrescu a avut trei remarcați după Dinamo - FCSB 1-2 și s-a convins: ”Stă cel mai bine din Liga 1”

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Jucătorul de la FCSB ”mai bun decât Stanciu”: ”I-l dau lui Lucescu la națională”. Anunțul lui Gigi Becali: ”Niciodată!”

Live Video Filip Jianu - Nishesh Basavareddy, ACUM, DGS 2, la ATP Țiriac Open. Programul zilei

Exclusiv Pentru ce l-a eliminat Kovacs pe Petrila la meciul Rapid - Universitatea Craiova, 1-2

Dinamo a făcut anunțul oficial în privința lui Astrit Selmani

Citeşte şi

Reacția lui Robert Lewandowski, după o nouă ”dublă” în tricoul Barcelonei: ”Mulți vorbesc despre vârsta mea”

300.000 de bilete cerute pentru un meci din Champions League: câți vor putea fi prezenți pe stadion

PEROZA fost patru luni amanta lui Beckham? Fosta lui asistentă spune tot: "A fost un act de curaj să mă ridic împotriva lui"

FILM NOWSemnele timpurii de demență date de Bruce Willis nu au fost luate în seamă: "Nici într-un milion de ani nu mi-am imaginat asta"

Primul transfer de la Rapid în Superliga, din vară: „Eu asta vreau. Sper să o rezolvăm” citeşte ştirea pe Prosport.ro

„Cea mai importantă victorie”. Reacție după ce FCSB a ajuns la a opta victorie consecutivă cu Dinamo citeşte ştirea pe ziare.com

PROFM Cum arată acum Oana Vincu din trupa Genius. Locuiește în Timișoara, a ieșit din lumina reflectoarelor și e o prezență discretă

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Cum arată acum Oana Vincu din trupa Genius. Locuiește în Timișoara, a ieșit din lumina reflectoarelor și e o prezență discretă

Digi World

De ce a fost numită 1 aprilie Ziua păcălelilor. Cum a fost aleasă data în care se fac cele mai multe glume și două farse legendare de la BBC și Google

Digi Animal World

Momentul când o cățelușă imploră ajutor după ce puiul ei a fost lovit de o mașină: „A fost prima dată când s-a apropiat de un om”