A spus-o cu gura lui. Neymar, despre posibilitatea de a ajunge la Real Madrid: "Oricărui jucător i-ar plăcea"
03.03.2019, 21:59SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Neymar alimentează zvonurile potrivit cărora ar putea ajunge la Real Madrid, deși președintele lui PSG a ținut să le infirme ferm. Într-un interviu pentru presa braziliană, atacantul de 27 de ani a lăsat o "portiță deschisă" și a vorbit în termeni elogioși despre rivala Barcelonei, echipă la care a jucat înainte de a semna cu PSG.
"Real e unul dintre cele mai mari cluburi din lume și oricărui jucător i-ar plăcea să joace acolo. Sunt fericit la Paris, sunt foarte bine, dar nimeni nu știe ce va fi în viitor, însă nu spun că voi juca la Real Madrid. Barcelona a fost visul meu din copilărie și mi l-am împlinit", a dezvăluit decarul lui PSG pentru publicația braziliană Esporte Espetacular.
Mesaj clar pentru Real Madrid în privinţa lui Neymar. Anunțul făcut de Nasser Al-Khelaifi
În urmă cu câteva zile, președintele lui PSG, Nasser Al-Khelaifi, a ținut să transmită un mesaj clar, după zvonurile tot mai dese care îl dau pe atacant la Real.
"Nici Real Madrid, nici alt club din lume nu poate să ne sune pentru Neymar sau alt jucător. Real Madrid știe perfect că Neymar nu este de vânzare și că nu va părăsi PSG în această vară. Avem o relație fantastică cu Neymar și cu tatăl său", a spus Al-Khelaifi pentru Marca.
Accidentat pe 23 ianuarie, la meciul cu RC Strasbourg din Cupa Franţei, atacantul brazilian urmează un tratament conservator, pentru a evita o a doua intervenţie chirurgicală la acelaşi picior drept, în decurs de un an.
Etichete: neymar , transfer neymar , neymar real madrid , oferte neymar
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții