A semnat! Barcelona a rezolvat primul transfer al verii, dar ar putea rămâne fără jucător
articol scris de Digi Sport29.03.2023, 15:59
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Inigo Martinez (31 de ani), fundașul central al lui Athletic Bilbao, ar fi semnat deja contractul cu Barcelona.
Experimentatul stoper s-a înțeles cu cei din conducerea catalan pentru un contract care să intre în vigoare din vară, când îi expiră angajamentul cu Athletic Bilbao. În contract există, însă, o clauză specială.
Inigo Martinez a semnat cu Barcelona, dar contractul poate fi reziliat
Concret, clauza prevede că jucătorul are posibilitatea să rupă contractul pe durata perioadei de mercato din vară dacă situația financiară a clubului nu permite să-i fie înregistrat angajamentul la Liga Profesionistă, scrie tuttomercatoweb.
Inigo Martinez și agentul său au solicitat această clauză ca o măsură de precauție. Barcelona are probleme financiare și a depășit plafonul salarial impus de La Liga, astfel că trebuie să vândă pentru a putea înregistra jucători noi.
Barcelona a avut probleme în a înregistra jucătorii transferați și vara trecută, când, în cele din urmă situația s-a rezolvat. Andreas Christensen și Franck Kessie, jucători aduși liberi în iulie 2022, au avut, de asemenea, clauze în pre-contracte care să le permită să devină liberi de contract în cazul în care nu pot fi înregistrați din cauza depășirii plafonului salarial.
Barcelona vrea și un mijlocaș defensiv
Barcelona vrea să transfere în perioada de mercato din vară și un mijlocaș defensiv, un înlocuitor pentru Sergio Busquets, aflat la final de contract.
Alesul clubului catalan ar fi Martin Zubimendi, de la Real Sociedad.
Etichete: barcelona , inigo martinez
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții