A marcat un singur gol sezonul trecut la Real Madrid, dar a pus o condiție pentru a accepta să plece la altă echipă
articol scris de Digi Sport24.08.2022, 11:00
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Mariano Diaz (29 de ani) a fost pus pe lista de transferuri la Real Madrid, dar campioana Spaniei întâmpină dificultăți în încercarea de a-i găsi o nouă echipă.
În primă instanță, atacantul nu a fost de acord să plece, deși Carlo Ancelotti i-a spus clar că nu mai are nevoie de el. Acum, Diaz și Real Madrid par să fi ajuns la un compromis.
Mariano Diaz a pus o condiție pentru a accepta plecarea de la Real Madrid
Conform Mundo Deportivo, costaricanul a acceptat să părăsească Santiago Bernabeu vara aceasta, dar doar cu o singură condiție. Diaz vrea neapărat să fie vândut tot la o echipă din La Liga, deoarece nu vrea să părăsească fotbalul spaniol.
Până acum, Diaz a atras interes din partea unor formații importante din Turcia, precum Galatasaray sau Fenerbahce, însă a hotărât să accepte un transfer doar în primul eșalon spaniol.
Mariano Diaz nu a dat randamentul așteptat la Real Madrid
Doar 6 milioane de euro a ajuns cota de piață a lui Mariano Diaz, conform site-ului de specialitate Transfermarkt. În vara lui 2018, Real Madrid le plătea celor de la Lyon aproximativ 22 de milioane de euro în schimbul său.
Un gol, un assist și 11 meciuri sunt cifrele înregistrate de Mariano Diaz la Real Madrid, în sezonul 2021/2022.
Etichete: real madrid , mariano diaz
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții