75 de milioane de euro pentru înlocuitorul lui Sergio Aguero! Prioritatea Barcelonei pentru mercato-ul din iarnă
articol scris de Digi Sport03.11.2021, 18:16
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
FC Barcelona a rămas, cel puțin pentru următoarele trei luni, fără Sergio Aguero, căruia i s-au depistat probleme la inimă.
Rămas ca variante pentru centrul liniei de atac cu Luuk de Jong sau Memphis Depay, în condițiile în care și Martin Braithwaite este accidentat, clubul catalan a început deja să caute un atacant pe care să-l transfere în iarnă, iar o țintă a fost deja stabilită.
Barcelona îl vrea pe Dani Olmo
Potrivit spaniolilor de la AS, prioritatea Barcelonei pentru fereastra de mercato din ianuarie este Dani Olmo, fotbalistul lui RB Leipzig, crescut la academia clubului catalan.
Dani Olmo nu este un atacant central de ”meserie”, ci mai degrabă un mijlocaș ofensiv, dar conducerea Barcelonei consideră că fotbalistul de 23 de ani poate evolua cu succes în centrul liniei de atac, urmând modelul Cesc Fabregas sau chiar Lionel Messi.
Pentru a-l aduce pe Dani Olmo, Barcelona va trebui să plătească 75 de milioane de euro. Clubul catalan l-a mai dorit pe fotbalist și în vară, când tocmai prețul cerut de RB Leipzig a dus la sistarea negocierilor. Față de acum trei luni, însă, situația economică a Barcelonei este net superioară.
Barcelona are și un ”plan B”
Dacă nu va reuși să-l aducă pe Dani Olmo, Barcelona ia în calcul varianta Raheem Sterling, de la Manchester City.
Mijlocașul de bandă englez a evoluat mai puțin în ultima perioadă sub comanda lui Pep Guardiola și vrea să plece.
Etichete: barcelona , raheem sterling , transferuri barcelona , dani olmo
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții