120.000.000€ pentru un star din Premier League! Real Madrid pregătește o vară "galactică" în 2024
articol scris de Digi Sport11.09.2023, 18:10
SuperLiga: FCSB - Unirea Slobozia, duminică, 18:15, DGS 1
SuperLiga: Petrolul - Dinamo, duminică, 20:45, DGS 1
Real Madrid a transferat în ultima vreme mai mulți mijlocași de top, dar nu are de gând să se oprească prea curând.
Cel mai recent, madrilenii l-au luat pe Jude Bellingham de la Borussia Dortmund în perioada de mercato a verii, pentru 103 de milioane de euro. Anterior, au fost cumpărați Eduardo Camavinga și Aurelien Tchouameni, tot pentru sume apropiate.
Real Madrid îl vrea pe Bruno Guimaraes de la Newcastle
Potrivit presei spaniole, șefii lui Real Madrid au început deja să își facă planul pentru vara viitoare, întrucât nu prea obișnuiesc să realizeze mutări iarna.
Pe lista vicecampioanei Spaniei a intrat recent Bruno Guimaraes (25 de ani), mijlocaș care a impresionat în Premier League după transferul la Newcastle.
Vestea bună pentru Real Madrid este că englezii sunt dispuși să îl cedeze. Cea proastă, însă, este că prețul brazilianului este de 120 de milioane de euro, mai mult chiar și decât a costat Bellingham.
- Bruno Guimaraes este cotat la 70 de milioane de euro de către site-ul de specialitate Transfermarkt. Mai are contract până în 2026.
Real Madrid are cel mai complet mijloc din lume
Real Madrid se poate lăuda cu faptul că este cea mai completă echipă din lume în ceea ce privește compartimentul median.
Trupa de pe Santiago Bernabeu are nu mai puțin de nouă mijlocași în lotul său, dintre care majoritatea de clasă mondială:
- Aurelien Tchouameni
- Jude Bellingham
- Federico Valverde
- Eduardo Camavinga
- Toni Kroos
- Dani Ceballos
- Luka Modric
- Brahim Diaz
- Arda Guler
Etichete: newcastle , real madrid , bruno guimaraes
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții