11 jucători prezenți la primul antrenament al Realului din noul sezon
articol scris de Digi Sport11.07.2023, 10:44
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Real Madrid a efectuat primul antrenament din presezon la baza sa sportivă Valdebebas, la o temperatură de 39 grade Celsius, la care au participat Jude Bellingham, Arda Guler, Fran Garcia şi Brahim Diaz, patru din cele cinci achiziţii făcute până în prezent.
Primul antrenament al lui Real Madrid
A lipsit de la primul antrenament al lui Carlo Ancelotti atacantul Joselu Mato, care a primit permisiunea de a se alătura echipei direct în SUA, unde vicecampioana Spaniei le va întâlni pe AC Milan (23 iulie), Manchester United (26 iulie), FC Barcelona (29 iulie) şi Juventus Torino (2 august) în competiţia Soccer Champions Tour.
Bellingham, care a ratat meciurile Angliei din iunie în Liga Naţiunilor din cauza unei accidentări la genunchi, a arătat că este complet recuperat. După ce a trecut de controalele medicale, a lucrat în acelaşi ritm cu restul grupul în prima sa zi de antrenament.
La antrenament au mai fost prezenţi Lucas Vazquez, Alvaro Odriozola, Jesus Vallejo, Ferand Mendy, Toni Kroos, Dabi Ceballos şi Fede Valverde, restul jucătorilor urmând să revină pe parcursul acestei săptămâni.
Pe 19 iulie, Real Madrid va zbura către SUA pentru cele patru meciuri care vor fi esenţiale pentru pregătirea noului sezon.
Etichete: real madrid , antrenament , carlo ancelotti
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții