Kolarov şi Matic se gândesc să se retragă de la naţională. Mesajul celor doi după eliminarea de la CM
28.06.2018, 16:53SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
România poate scăpa de doi dintre cei mai periculoşi adversari din Liga Naţiunilor. Astfel, căpitanul Serbiei, Aleksandar Kolarov, şi mijlocaşul Nemanja Matic iau în calcul varianta de a se retrage de la naţională. Serbia a fost eliminată de la Cupa Mondială, după ce a pierdut partida cu Brazilia, scor 0-2.
''Voi vorbi cu cei de la federaţia de fotbal să vedem dacă mă văd în continuare la echipa naţională. Dacă nu mai pot ajuta naţionala, atunci nu voi fi egoist. Va fi dificil pentru mine, dar voi sta deoparte”, a declarat Kolarov (32 de ani), pentru ziarul Blic. ''.
La rândul său, Nemanja Matic (30 de ani), care în acest sezon a jucat peste 60 de meciuri cu Manchester United şi Serbia, îşi doreşte cel mai mult o vacanţă. ''În primul rând am nevoie de odihnă. Sunt stors, atât emoţional cât şi fizic. Vom vedea. Dacă simt că nu pot da maximul, atunci voi renunţa'', a explicat Matic.
Serbia avea nevoie de o victorie contra Braziliei în grupa E pentru a se califica în optimi, dar cvintupla campioană mondială s-a impus până la urmă cu 2-0, prin golurile lui Paulinho şi Thiago Silva.
Selecţionerul Mladen Krstajic şi-a felicitat jucătorii pentru dăruirea lor şi spiritul de luptă: ''Am încercat să câştigăm împotriva unei puteri a fotbalului modern şi am eşuat de puţin. Îmi felicit jucătorii pentru eforturile lor curajoase. Jucătorii au dat totul. Am venit la Cupa Mondială să ne arătăm adevăratele noastre culori după 8 ani de absenţă de la turneele majore. Putem fi foarte satisfăcuţi de performanţa noastră''. Serbia este una din adversarele României în Liga Naţiunilor.
România va juca din toamnă în Liga Naţiunilor, noua competiţie UEFA, după următorul program:
7 septembrie: România - Muntenegru (Stadion "Ilie Oană", Ploieşti), Lituania - Serbia (ora 21:45)
10 septembrie: Serbia - România, Muntenegru - Lituania (ora 21:45)
11 octombrie: Lituania - România, Muntenegru - Serbia (ora 21:45)
14 octombrie: România - Serbia (Arena Naţională, ora 16:00), Lituania - Muntenegru (ora 21:45)
17 noiembrie: Serbia - Muntenegru (ora 16:00), România - Lituania ( (Stadion "Ilie Oană", Ploieşti, ora 21:45)
20 noiembrie: Serbia - Lituania, Muntenegru - România (ora 21:45)
CITEŞTE ŞI:
- Contra: "Nu ne-am fi făcut de ruşine la acest Campionat Mondial"
- Contra, despre viitorul lui Lobonţ în staff-ul naţionalei: "Depinde de Roma". Ce spune de transferul lui Băluţă
- Contra a văzut din tribune Serbia - Brazilia. "Ne putem bate cu orice echipă dacă pregătim bine meciurile"
Etichete: romania , serbia , cm 2018 , aleksandar kolarov , nemanja matic
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții