Karim Adeyemi, noul puști-minune al Germaniei, disputat de doi giganți europeni! Cine conduce în cursa pentru el
articol scris de Digi Sport05.10.2021, 12:26
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Karim Adeyemi (19 ani) se află într-o formă extraordinară în acest sezon, lucru care l-a adus în atenția granzilor europeni.
Fotbalistul care are origini românești din partea mamei, dar care a ales să evolueze pentru naționala Germaniei, este curtat de Liverpool și Bayern.
Karim Adeyemi este disputat de Liverpool și Bayern
Conform publicației britanice Daily Mail, cele două mari cluburi au intrat în cursa pentru semnătura sa. Livepool îl urmărește încă din 2018, atunci când juca pentru academia de fotbal germană SpVgg Unterhaching Youth.
Bayern s-a interesat recent de serviciile acestuia, dar are un avantaj enorm în această cursă. Adeyemi a fost junior la clubul bavarez, iar luna trecută a declarat că vrea să se întoarcă acolo, pentru a arăta că s-a făcut o greșeală atunci când a fost lăsat să plece.
Pe lângă Liverpool și Bayern, alte echipe care l-au luat în vizor pe Adeyemi mai sunt Barcelona, Chelsea, Arsenal sau Manchester City.
- 20 de milioane de euro este cota de piață a lui Karim Adeyemi, potrivit celor de la Transfermarkt.
- 11 goluri și 2 assist-uri are tânărul atacant în acest sezon pentru RB Salzburg, în 16 meciuri jucate.
Karim Adeyemi a mărturisit că vrea să joace pentru Bayern
Fotbalistul cu mamă româncă și tată nigerian, care a ales să joace pentru Germania întrucât a fost născut și crescut acolo, a impresionat și la meciul din Champions League, împotriva Sevillei, unde a reușit să obțină trei penalty-uri în decurs de doar 36 de minute.
După meci, noul puști-minune al fotbalului german a declarat că ar prefera ca următorul său pas în carieră să fie Bayern Munchen. El a mai evoluat la nivel de copii pentru bavarezi, însă a fost cedat la vârsta de 9 ani.
"Dacă Bayern mi-ar face o ofertă, cred că aș alege să merg pe această cale. Vreau să le arăt ce pot face, cine sunt și că a fost o greșeală să mă lase să plec", a mărturisit fotbalistul.
Etichete: liverpool , bayern , rb salzburg , karim adeyemi
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții