Video&Foto Jucătorii lui Belgrano, aproape de o tragedie în timp ce sărbătoreau promovarea
articol scris de Digi Sport27.09.2022, 20:43
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Belgrano a promovat în prima ligă din Argentina, după ce a câștigat cu 3-2 meciul din deplasarea cu Brown Adrogue, unde a fost susținută de peste 20.000 de suporteri.
Jucătorii lui Belgrano, aproape de o tragedie în timp ce sărbătoreau promovarea
Bucuria a fost imensă pentru cei de la Belgrano. Fanii au inundat străzile din Cordoba, iar echipa a "defilat" într-un autocar decapotabil. Numai că jucătorii au fost aproape de o tragedie în timp ce autocarul trecea pe sub un pod.
Fotbaliștii au fost aproape să fie prinși între autocar și pod. Fanii s-au speriat și au început să țipe, iar jucătorii s-au ferit la timp și au scăpat, însă momentul a devenit imediat viral în toată presa.
Belgrano a promovat în prima ligă din Argentina
Belgrano a câștigat Primera Nacional, cu două etape rămase de disputat.
După acest succes, Belgrano a ajuns la 73 de puncte adunate în 34 de meciuri, cu 11 mai mult decât următoarea clasată, Instituto, și nu mai poate rata promovarea pe prima scenă a fotbalului argentinian.
În liga a doua din Argentina sunt 37 de echipe și una singură, campioana, promovează direct, iar următoarele 12 formații joacă într-un play-off. Ocupanta locului doi merge direct în semifinalele play-off-ului, echipa clasată pe trei, în sferturi, iar celelalte, până la locul 13, evoluează în prima fază, în optimi.
Etichete: belgrano
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții