Silas Wamangituka ar avea identitate falsă / Foto: Getty Images

Jucător acuzat de uz de identitate falsă, transferat pentru o sumă record: "N-am auzit niciodată de el". Reacția clubului

13.12.2019, 10:41
  • Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1

  • SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1

Silas Wamangituka s-a remarcat drept unul dintre cele mai promițătoare talente din fotbașul francez, însă numele său a declanșat un scandal imens. Mai exact, jucătorul congolez este acuzat de uz de identitate falsă.

Potrivit L'Equipe, puștiul a fost descoperit în Congo, pe străzile din capitala Kinshasa, când avea 12 ani, și a fost luat la academia lui Nicolas Anelka, iar apoi a ajuns la FC Matete. La doar câteva luni distanță, a semnat cu Paris FC în iunie 2018, după ce a dat probe inițial și i-a atras atenția în scurt timp managerului parizienilor, Mécha Bazdarevic.

Specialiștii spuneau că este unul dintre revelațiile din Ligue 2, cu 11 goluri marcate. În august, Silas Wamangituka a fost transferat la Stuttgart pe o sumă record pentru o echipă din liga secundă, 8 milioane de euro.

L'Equipe a demarat o investigație și susține că numele real al jucătorului este Silas Mvumpa Katompa și e născut pe 6 octombrie 1998, iar cel care ar fi în spatele izbucnirii acestui caz ar fi chiar președintele Football Club MK, din Kinshasa, Max Mokey Nza-Ngi, care ar fi vrut să "fie recompensat în schimbul tăcerii". El a contactat echipa Paris FC în toamna anului 2018, când despre jucător se discuta deja în Liga a doua din Franța. Oficialii echipei pariziene, care au negociat transferul la Stuttgart, susțin că nu au nimic să-și reproșeze în acest caz.

"Noi suntem acoperiți. Avem în posesie toate documentele necesare, inclusiv pașaportul și permisul de rezidență al lui Silas, eliberat de administrația franceză, ceea ce arată că noiam adunat, la fel ca în cazul tuturor jucătorilor străini, documentele necesare pentru contractul său, așa cum fac toate cluburile cu jucătorii străini, nimic mai mult", a explicat președintele de la Paris FC, Fabrice Herrault.

Reacția selecționerului RD Congo

Contactat de L'Equipe, selecționerul statului Congo, Christian Nsengi-Biembe, a recunoscut că unele lucruri nu sunt clare în ceea ce-l privește pe jucător, motiv pentru care încă nu a fost convocat la național,ă cu toate că impresionează la echia de club.

"Am auzit o mulțime de lucruri, inclusiv că ar fi solicitat azil politic. Dar de asemenea e o peoblemă de identitate. Așteptăm. Un lucru e clar: nu am auzit niciodată de acest Silas Wamangituka la noi în țară", spus selecționerul statului Congo, Christian Nsengi-Biembe.

De când a ajuns la Stuttgart, jucătorul a debutat destul de bine, cu 13 meciuri oficiale jucate și 4 goluri înscrie. 

Etichete: stuttgart , paris fc , silas wamangituka , jucator identitate falsa


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut? Ei, bine, ați obținut!”

Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev, satisfăcut de anunțul privind lansarea primului atac rusesc cu rachetă balistică în Ucraina, a postat pe rețeaua X (fostă Twitter) un mesaj adresat comunității internaționale. 

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Kosovarii au reacționat, după ce și-au aflat adversara din play-off-ul Ligii Națiunilor: ”Soarta a vrut”

România, misiune mai ușoară decât s-ar fi așteptat în preliminariile CM 2026? Cum ar putea arăta grupa ”Tricolorilor”

UEFA a clarificat lucrurile, după ce kosovarii au anunțat că vor depune apel la TAS. Ce se întâmplă la tragerea la sorți

Sârbii au aflat că o țară a intrat de partea kosovarilor în disputa cu România și nu s-au abținut: ”Fără nicio rușine”

Încă o țară merge la TAS împotriva României, după decizia luată de UEFA

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Fabio Grosso a făcut anunțul despre Horațiu Moldovan, care nu a jucat în ultima lună

Ce au scris englezii despre Radu Drăgușin, chiar înainte de Manchester City - Tottenham

Cum a numit-o Goncalo Gregorio pe Dinamo în presa din Anglia, la 5 luni de la plecarea din România

La 18 ani după ce a fost făcut K.O., Materazzi a spus totul: ce cuvinte a folosit la adresa lui Zidane

Citeşte şi

Klopp e chemat să transforme o echipă de liga a 2-a într-un gigant al Europei. Ce plan au milionarii cu el

Opt milioane de euro pentru Louis Munteanu, de la o echipă din Champions League! Reacția lui Ioan Varga

PEROZA rupt tăcerea după zeci de ani. Cher a dezvăluit numele bărbatului care a părăsit-o: „Am fost îndrăgostită nebunește de el!”

FILM NOWCum arată azi puștiul din „Karate Kid”. Ralph Macchio are 63 de ani și a fost onorat cu o stea pe Hollywood Walk Of Fame

Cel mai mare contestatar al lui Gigi Becali a ajuns să o laude pe FCSB: ”Ține fotbalul românesc în viață” citeşte ştirea pe Prosport.ro

Craiova a dat lovitura! Jucătorul care tocmai a semnat contractul cu oltenii citeşte ştirea pe ziare.com

PROFM În rochie transparentă și cizme lungi, Raluka a arătat că are silueta perfectă. Zâmbetul și atitudinea o fac și mai atractivă

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

În rochie transparentă și cizme lungi, Raluka a arătat că are silueta perfectă. Zâmbetul și atitudinea o fac și mai atractivă

Digi World

Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost dificil să ne privim în ochi"

Digi Animal World

Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii pentru acest sezon