Jose Mourinho a văzut direct cartonașul roșu în ultimul amical al lui AS Roma! Ce a putut face antrenorul portughez
articol scris de Digi Sport08.08.2021, 08:53
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Jose Mourinho (58 de ani) a devenit în această vară antrenorul lui AS Roma, iar portughezul a arătat în ultimul amical că nu și-a pierdut pasiunea pentru sportul rege.
Deși are 21 de ani de experiență în antrenorat, lusitanul încă nu își poate stăpâni emoțiile în unele situații, chiar și în timpul unui meci de pregătire.
Jose Mourinho a fost eliminat în timpul unui meci amical al AS Romei
AS Roma a disputat sâmbătă o partidă amicală contra celor de la Real Betis, iar căpitanul romanilor, Lorenzo Pellegrini, a fost eliminat de arbitru în minutul 59, după ce a primit al doilea cartonaș galben. Fotbalistul protestase vehement după ce Alex Moreno a înscris un gol cu mâna, validat de către comisie.
Acesta a fost momentul în care Mourinho și-a ieșit din minți și a făcut un gest nemaiîntâlnit în lunga sa carieră: a intrat pe teren pentru a-i cere socoteală arbitrului pentru decizie, însă oficialul nu a stat mult timp pe gânduri și i-a arătat direct cartonașul roșu.
După eliminarea celor doi, AS Roma nu a mai jucat fotbal. Gianluca Mancini și Rick Karsdorp au fost și ei eliminați, iar Betis a mai înscris încă două goluri, câștigând meciul cu 5-2.
Unai Emery și Jorge Sampaoli, la un pas de bătaie în mijlocul unei partide de pregătire
Jose Mourinho nu este singurul antrenor care și-a pierdut recent cumpătul în timpul unui meci amical. În partida Villarreal - Olympique Marseille, la doar două minute după startul reprizei a doua, Juan Foyth a primit al doilea galben și a fost eliminat, moment în care Unai Emery, tehnicianul spaniolilor, și-a ieșit din minți.
Supărat că arbitrul i-a lăsat echipa în zece într-un meci amical, spaniolul a început să protesteze vehement la adresa arbitrului, care însă nu a vrut să aibă de-a face cu nervii antrenorului, arătându-i direct cartonașul roșu.
Lucru care l-a enervat și mai tare pe Emery. Specialistul în Europa League și-a mutat atenția asupra lui Sampaoli, făcând gesturi agresive cu mâna și urlând înspre acesta.
Antrenorul lui Olympique Marseille a reacționat imediat și a încercat să se apropie rapid de Emery, moment în care un membru din staff-ul echipei franceze a trebuit să-l țină pe Sampaoli, pentru a evita o posibilă confruntare fizică între aceștia.
Cei doi au în comun faptul că au pregătit, pe rând, Sevilla. Unai Emery a fost antrenorul andaluzilor în perioada 2013-2016, fiind urmat pe banca tehnică a spaniolilor chiar de Jorge Sampaoli.
Etichete: jose mourinho , as roma
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții