La sosirea în România, Jose Mourinho a făcut anunțul: ”Va fi un sfârșit natural al carierei mele”
articol scris de Digi Sport24.05.2024, 20:49
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Jose Mourinho (61 de ani), antrenor liber de contract de la începutul anului după ce a fost demis de la AS Roma, a venit în România cu ocazia meciului de retragere al ”Generației de Aur”.
- Meciul retragerii ”Generației de Aur” este programat pe 25 mai (sâmbătă), de la ora 20:30, și va avea loc pe Arena Națională
La acest eveniment special, ”The Special One” va fi antrenorul principal al echipei care se va duela cu formația alcătuită din fostele glorii ale fotbalului românesc.
La sosirea sa în România, Mourinho a fost întâmpinat la aeroport de jurnaliști, care, printre altele, l-au întrebat pe tehnicianul portughez despre viitorul său în antrenorat.
Jose Mourinho: ”Aș lua în considerare să antrenez Portugalia în viitor. Cred ca va fi un sfârșit natural al carierei mele”
Jose Mourinho a mărturisit că îi pare rău de faptul că a refuzat în trecut naționala Portugaliei, pe care acum o consideră capabilă să câștige cele mai importante competiții internaționale la nivel de selecționate, Cupa Mondială și Campionatul European.
De asemenea, ”The Special One” a declarat că și-ar dori pe finalul carierei de antrenor să o pregătească pe naționala țării sale, întrucât, în opinia sa, așa și-ar face o ieșire frumoasă din fotbal.
”(n.r. aţi refuzat naţionala de fotbal a Portugaliei. A fost o decizie grea?) Da, şi greşită probabil. Aşa cred. Nu greşită pentru că vreau să muncesc în fiecare zi, vreau să antrenez în fiecare zi. Vreau să joc 2, 3 meciuri pe săptămână.
În acel sens, o slujba la naţionala Portugaliei este diferită. Trebuie să călătoreşti, să urmărești jucătorii, să îi alegi. Nu ai timp de antrenament.
Portugalia este o echipă fantastică. Jucători incredibili. Cea mai bună generaţie. Portugalia poate câştiga Campionatul European, Campionatul Mondial. Aș lua în considerare să antrenez Portugalia în viitor. Cred ca va fi un sfârșit natural al carierei mele, să merg acasă”, a spus Mourinho, pentru Antena 3 CNN.
Jose Mourinho a fost ofertat să preia naționala Portugaliei la sfârșitul anului 2022, înainte de a fi numit antrenor principal la selecționata lusitană Roberto Martinez (50 de ani).
Până acum, în cariera sa de antrenor, Mourinho nu a pregătit nicio selecționată, ci doar echipe de club.
Etichete: jose mourinho , portugalia , meciul retragerii generatiei de aur
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții