Foto Jocurile Olimpice din 2036 s-ar putea desfășura într-un oraș care deocamdată nu există! ”Cel mai bun proiect”
articol scris de Digi Sport17.11.2022, 12:13
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Guvernul indonezian a anunţat miercuri, la încheierea summit-ului G20 desfăşurat pe insula Bali, că va prezenta o candidatură oficială de a găzdui Jocurile Olimpice de vară din 2036 în noua sa capitală, Nusantara, încă neconstruită.
Jocurile Olimpice din 2036 ar putea avea loc în Nusantara, viitoarea capitală a Indoneziei, încă neconstruită
Anunţul a fost făcut de preşedintele indonezian Joko Widodo, într-o apariţie în faţa presei organizată la finalul summit-ului împreună cu preşedintele Comitetului Internaţional Olimpic (CIO), Thomas Bach.
''Am transmis pregătirile Indoneziei pentru a găzdui Jocurile Olimpice în capitala Nusantara în 2036'', a spus preşedintele indonezian în discursul său.
Galerie Foto
Nusantara, aşa cum se va numi noua capitală administrativă a ţării, care va fi transferată de la Jakarta, va începe să fie construită în 2024 în două districte din partea de est a insulei Borneo, conform planurilor guvernului condus de Widodo.
''Indonezia are experienţă în organizarea de evenimente sportive internaţionale. Intenţia noastră de a prezenta candidatura este foarte serioasă. De fapt, am încercat să depunem o candidatură pentru 2032, dar nu am fost suficient de rapizi şi CIO a ajuns să aleagă Brisbane ca loc de desfăşurare pentru anul respectiv'', a subliniat ministrul indonezian al Tineretului şi Sportului, Zainudin Amali, care a citat în mod special Jocurile Asiatice din 2018 şi diverse campionate mondiale.
Bach, la rândul său, a salutat propunerea indoneziană, care în opinia sa ''se potriveşte foarte bine cu filosofia CIO privind viitorul Jocurilor Olimpice''.
Indonezia ''este un mare exemplu de armonie şi diversitate, de coexistenţă între diferite culturi şi religii'', a spus Bach, care şi-a exprimat speranţa că ţara asiatică ''poate prezenta ulterior cel mai bun proiect posibil pentru a deveni o gazdă olimpică'', notează Agerpres.
Etichete: indonezia , jocurile olimpice 2036 , nusantara
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții