Istvan Kovacs, criticat în Arabia Saudită după ce a condus Al Shabab - Al-Hilal: ”Greșelile arbitrului ne-au afectat echipa”
articol scris de Digi Sport08.05.2021, 13:21
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Istvan Kovacs a fost contestat de arabi după ce a fost trimis să împartă dreptatea în meciul dintre Al Shabab și Al-Hilal, care poate decide titlul în Arabia Saudită.
La scorul de 2-1 pentru Al-Hilal, Istvan Kovacs a luat decizia de a-l elimina pe Ever Banega (32 de ani), starul argentinian al celor de la Al-Shabab, fost jucător la Atletico Madrid, Valencia și Sevilla.
Istvan Kovacs, criticat după ce a arbitrat Al Shabab - Al-Hilal
Acesta a fost trimis la cabine după ce a protestat la un fault dictat de Kovacs pentru Al-Hilal. De atunci, fosta echipă a lui Răzvan Lucescu a dominat jocul și s-a impus cu scorul de 5-1.
După meciul dintre Al-Shabab și Al-Hilal, Santi Banega, fiul lui Ever, în vârstă de 15 ani, și-a apărat tatăl printr-un mesaj pe Twitter.
„7 mai 2021. Al Shabab – Al Hilal este cel mai mare furt din sezonul 20/21 din liga saudită. Se vedea că se va întâmpla asta, e vorba de o echipă care crește puțin câte puțin contra unei echipe care câștigă toate campionatele cumpărând arbitri. Asta e Al Hilal”, a scris Santi.
Nici Mohammed Salem, fundașul lui Al Shabab, nu s-a ferit să spună că deciziile lui Kovacs au influențat rezultatul partidei: „Greșelile arbitrului ne-au afectat echipa și au schimbat meciul”, a spus jucătorul lui Shabab.
După acest meci, Al-Hilal a urcat pe primul loc, cu 51 de puncte, și este la trei puncte distanță de Al-Shabab, care ocupă locul doi, cu patru etape înainte de finalul sezonului.
Etichete: istvan kovacs , ever banega , al shabab - al-hilal
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții