Învață și din relația Ianis Hagi - Gică Hagi. Răzvan Prodan, fiul lui Didi: "Să ne asumăm și să acceptăm acest lucru!"
articol scris de Digi Sport26.12.2020, 15:40
Liga Națiunilor: Italia - Franța, duminică, 21:45, DGS 1
Liga Națiunilor: Israel - Belgia, duminică, 21:45, DGS 2
Răzvan Prodan (21 de ani) încearcă să calce pe drumul bătătorit în fotbal de tatăl său, Daniel Prodan, unul dintre marii stoperi ai naționalei, și spune că nu simte pe umerii săi presiunea exercitată de numele pe care și l-a consolidat părintele său în sportul românesc.
Fundaș central care a jucat la Steaua, Viitorul, U Cluj și Daco-Getica, momentan fără contract, Răzvan Prodan a plasat într-un conext mai larg optica sa despre cum gestionează moștenirea lăsată de tatăl său. Prodan Jr. e de părere că și Ianis Hagi își poate depăși părintele, pe Gheorghe Hagi, fostul coechipier al sătmăreanului care a murit în 2016, la vârsta de 44 de ani.
Răzvan Prodan: "Avem șansa să ne întrecem părinții. Ce contează cel mai mult este ca la sfârșit să fim conștienți și împăcați că am dat totul"
"Din punctul meu de vedere nu există nicio greutate, nicio presiune, ci doar o motivație mare în plus. Atât Ianis Hagi, cât și eu, avem șansa să ne întrecem părinții. Nu știm dacă o să reușim și nici nu este foarte important. Ce contează cel mai mult este ca la sfârșit să fim conștienți și împăcați că am dat totul, absolut tot ceea ce aveam mai bun.
Dacă nu ajungem să îi întrecem ca valoare înseamnă că pur și simplu nu suntem la fel de buni ca ei și trebuie să ne asumăm și să acceptăm acest lucru", a spus Răzvan Prodan, într-un interviu acordat pentru playsport.ro.
Răzvan Prodan a dezvăluit și modul în care relaționa cu Didi Prodan. Actualul stoper mărturisește că tatăl său nu l-a obligat să-și canalizeze energia spre fotbal.
"Eu i-am spus că vreau să mă fac fotbalist, nu a fost ideea lui. El doar m-a sprijinit necondiționat. Este adevărat, îmi spunea mereu să nu fiu superficial, să-mi iau meseria în serios, să dau totul pe teren, indiferent că e un antrenament sau un meci oficial. Să fiu disciplinat.
Venea mereu la antrenamente și mă mai certa dacă mă vedea lipsit de vitalitate. Dar era mândru și își dorea mult să reușesc. Însă niciodată nu m-am simțit presat sau condiționat de tata. M-a lăsat să aleg", a mai afirmat Răzvan Prodan, pentru sursa mai sus amintită.
Etichete: gheorghe hagi , ianis hagi , didi prodan , razvan prodan
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții