Exclusiv Încă un antrenor român alături de Olăroiu și de Rădoi în Emirate
articol scris de Digi Sport02.10.2023, 10:11
Liga Națiunilor: Germania - Bosnia, sâmbătă, 21:45, DGS 1
Liga Națiunilor: Olanda - Ungaria, sâmbătă, 21:45, DGS 2
Antrenorul Daniel Isăilă (51 de ani) a fost unul dintre tehnicienii doriți de mai multe echipe din România în această vară, iar acum este pe punctul să semneze cu formația Ajman, din Emiratele Arabe Unite.
În legătură cu el s-a zvonit că ar fi dorit de FCSB, Universitatea Craiova, Rapid, FCU Craiova etc, dar mesajul fostului jucător din Giulești a fost același: imi doresc să rămân să lucrez în zona Golfului.
Daniel Isăilă este pe punctul de a semna cu Ajman, penultima clasată în Emiratele Arabe Unite
Iar așteptarea sa nu a fost în van pentru că el este foarte aproape să semneze un contract cu formația Ajman, din Emiratele Arabe Unite.
Echipa este pe penultimul loc într-un campionat cu 14 formații, după ce a strâns un singur punct în patru etape.
Ajman este antrenată din luna iulie de brazilianul Caio Zanardi (50 de ani), dar răbdarea arabilor a ajuns repede la final.
Lotul este evaluat la aproximativ 14 milioane de euro, dar foarte mulți jucători sunt evaluați la 10.000 de euro, nu mai puțin de 11 fotbaliști! Totuși, există și unul cotat la 3,5 milioane de euro, atacantul Walid Azaro.
Alți jucători plasați bine în acest clasament sunt tunisianul Haykeul Chikhaoui, 1,4 milioane de euro, Ali Madan, din Bahrain, 1,5 milioane de euro și congolezul Prestige Mboungou, două milioane de euro.
Isăilă este gata să li se alăture lui Olăroiu și lui Rădoi, antrenorii români din Emiratele Arabe Unite
Isăilă are o imagine bună în EAU după ce cu FC Baniyas a reușit o performanță remarcabilă în urmă cu două sezoane, când a terminat pe locul 2, după Al Jazira, și a evoluat în Liga Campionilor Asiei.
De asemenea, Isăilă a fost remarcat și în Arabia Saudită, acolo unde a intrat în istoria fotbalului local după ce a promovat și a reușit să rămână în prima ligă cu Al Hazm.
Cosmin Olăroiu o antrenază pe Sharjah, cu care are contract până în 2025 și la conducerea căreia a câștigat Cupa Președintelui în 2022 și în 2023. Iar în această vară a obținut și Supercupa EAU. În acest moment, echipa este pe locul 5 cu 6 puncte, iar lider este Al-Ain, cu 12 puncte din tot atâtea posibile.
Mirel Rădoi (42 de ani) o antrenează din acest sezon pe Al Bataeh, cu care este pe locul 11, cu 4 puncte.
Etichete: daniel isaila , isaila ajman , antrenor ajman
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții