Impresarul unor fotbaliști români importanți, anchetat de procurorii italieni
articol scris de Digi Sport13.12.2021, 17:19
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Italianul Pietro Chiodi, impresarul mai multor fotbaliști români importanți, este anchetat de către procurorii italieni, alături de agentul FIFA Abdilgafar Ramadani. Cei doi sunt acuzați de evaziune fiscală și spălare de bani.
Pietro Chiodi, suspectat că a pus la cale un sistem infracțional
Poliţia financiară din Milano a organizat luni o serie de percheziţii în legătură cu transferuri de jucători, existând suspiciuni referitoare la mai multe infracţiuni.
Anchetatorii au solicitat ca 11 cluburi, printre care grupările de primă divizie Juventus Torino, Torino FC, AC Milan, Inter Milano, Verona, Fiorentina, Cagliari, AS Roma şi Napoli, să predea documente în legătură cu acest caz. Cluburile nu sunt vizate de această anchetă.
Printre transferurile examinate sunt cel al mijlocașului italian Federico Chiesa, de la Fiorentina la Juventus în 2020, şi cel al mijlocaşului bosniac Miralem Pjanic, de la Juventus la Barcelona, tot în 2020.
ANSA aminteşte că Fali Ramadani este agentul lui Kalidou Koulibaly, fundaşul lui Napoli, şi al lui Maurizio Sarri, antrenorul lui Lazio.
Pietro Chiodi are sub contract mai mulți jucători români, precum: Ciprian Tătărușanu, Răzvan Marin, Vlad Chiricheș, Denis Drăguș, Alexandru Cicâldău, Ianis Hagi, Virgil Ghiță, Cristi Manea, Alex Mitriță.
În centrul noii anchete referitoare la piaţa transferurilor ar fi un presupus sistem prin care Fali Ramadani, împreună cu colaboratorul său Pietro Chiodi, ar fi reuşit să nu plătească niciun impozit în Italia pe medierile şi comisioanele obţinute din vânzările de jucători reprezentaţi de el.
Cine este Pietro Chiodi
Italianul a venit în România în urmă cu 20 de ani și a intrat în domeniul impresariatului ca ajutor al fraților Becali. Ulterior, Pietro a devenit și finul lui Victor Becali. Ruptura dintre părți s-a produs în 2014, în momentul condamnărilor din Dosarul Transferurilor. Apropiații celor doi frați susțin că Pietro Chiodi a vrut să profite de situația acestora și să le fure jucătorii. Chiodi a negat mereu această ipoteză, dar Victor și Giovanni Becali îl numesc ”trădătorul”.
În 2019, Pietro Chiodi a intermediat două mutări importante pentru jucători români: Alex Mitriță de la Universitatea Craiova la New York City, pentru 8,5 milioane de dolari, și Răzvan Marin de la Standard Liege la Ajax, pentru 12,5 milioane de euro.
Etichete: italia , ancheta , jucatori , evaziune fiscala , impresari , procurori , agent fifa , spalare de bani , pietro chiodi , abdilgafar ramadani
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții