"Îmi scot pălăria în fața lui!" Patronul lui Dinamo Kiev a dezvăluit pe câți ani are, de fapt, contract Mircea Lucescu
articol scris de Digi Sport27.09.2021, 13:53
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Mircea Lucescu (76 de ani) este antrenorul lui Dinamo Kiev din vara anului 2020, echipă cu care a cucerit deja Campionatul, Cupa și Supercupa Ucrainei.
În momentul când a semnat prelungirea contractului cu gruparea ucraineană, a fost anunțat faptul că înțelegerea lui Lucescu este valabilă până în 2023.
Mircea Lucescu are contract cu Dinamo Kiev până în 2024
Recent, patronul formației capitoline, Igor Surkis, a dezvăluit faptul că, în realitate, contractul este valabil până în 2024. Mai mult, acesta a ținut să-l elogieze pe "Il Luce" pentru modul în care reușește să își pregătească elevii, la o vârstă la care majoritatea tehnicienilor sunt ieșiți la pensie.
"De ce i-am prelungit contractul până în 2024? Să-i dea Dumnezeu sănătate! Dacă mâine jucătorii mei ar afla că Lucescu pleacă la finalul sezonului, ce atitudine vor mai avea ei faţă de muncă? Nu se vor gândi ei că mâine vine alt antrenor? La începutul campionatului, Lucescu nu a putut asista la meciuri şi asta i-a afectat enorm pe tinerii jucători.
Numai analizele lui și pregătirea pe care o face ne oferă posibilitatea de a obţine rezultate pozitive. Fără el, nu-mi imaginez cum s-ar putea dezvolta echipa. Astăzi sunt mulţumit de munca echipei, îmi scot pălăria în faţa lui Lucescu, la vârsta lui să lucrezi aşa...", a declarat patronul echipei.
Mircea Lucescu a fost operat la Kiev. Ucrainenii nu spun despre ce operaţie e vorba
Antrenorul român a suferit o intervenție chirurgicală în vara trecută, după ce la un control i s-au descoperit anumite probleme de sănătate. Media din Ucraina nu a spus şi motivul operaţiei, ci doar că a fost vorba de ceva relativ simplu.
"Mister a răcit, are puţină febră. Medicul spune că cel mai probabil este din cauza schimbării de temperatură. Afară este cald, aerul condiţionat funcţioneză în birou. Iar asta i-a cauzat o răceală. Doctorul a decis că este mai bine ca Mister să nu stea pe bancă pentru a nu se enerva.
Cu toţii îi dorim o recuperare rapidă. Băieţii sunt îngrijoraţi. Cred că o parte din eforturile lor au fost pentru Mister, cel puţin aşa sper", a explicat Emil Caras, secundul său de la Dinamo Kiev.
Etichete: mircea lucescu , dinamo kiev , igor surkis
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții