Galerie Foto Imagini spectaculoase: Cehii nu au putut fi pe stadion la Sparta Praga - Plzen, dar au urmărit meciul pe model "drive-in"
28.05.2020, 12:46SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Unul dintre cele mai încinse meciuri din campionatul Cehiei, duelul dintre Sparta Praga și Viktoria Plzen, nu a putut fi urmărit de către fani din tribune, însă suporterii au beneficiat de noul sistem "drive-in".
Cluburile au montat ecrane uriașe în parcările stadioanelor, însă doar 300 de fani au putut urmări partida în acest fel, pentru a putea fi păstrată distanța socială.
Fanii nu au dezamăgit și au venit echipați așa cum ar fi făcut-o și dacă ar fi putut intra pe stadion: tricouri, fulare, chiar și torțe.
Galerie Foto
Viktoria Plzen, echipa de pe locul secund din prima ligă a Cehiei, s-a impus la limită, scor 2-1, în fața formației de pe locul 9, Sparta Praga, în prima etapă de campionat de după pauza cauzată de pandemia de coronavirus.
Alex Băluță joacă în Cehia și este primul român care a înscris după pandemie
Alexandru Băluță este unul dintre puținii fotbaliști români care au revenit pe gazon pentru meciuri oficiale, prima ligă a Cehiei fiind reluată pe 23 mai, odată cu meciul formației sale, Liberec, cu Teplice, partidă restantă din runda a 23-a.
Dacă în primul meci de la reluare a pierdut fără drept de apel, 0-2, Liberec a arătat o revenire de formă în meciul cu Ceske Budejovice. Alex Băluță a deschis scorul pentru echipa la care este împrumutat de la Slavia, în minutul 50, devenind primul fotbalist român care marchează după pauza forțată de pandemia de coronavirus.
Fostul fotbalist al Universității Craiova a îndeplinit o simplă formalitate, marcând din fața porții goale, balonul fiind respins de portarul celor de la Budejovice după un șut trimis de Tomas Malinski.
Nicolae Stanciu, un alt jucător român care evoluează în prima ligă din Cehia, a avut, de asemenea, o reușită în primele meciuri oficiale după pandemia de coronavirus. Mijlocașul ofensiv al Slaviei Praga a pasat decisiv la golul marcat de Petr Sevcik, care a adus cele trei puncte în meciul cu Mlada Boleslav.
Datorită reușitei din meciul cu Ceske Budejovice, Alex Băluță a ajuns la 4 goluri marcate pentru Liberec în acest sezon. În urma victoriei din runda a 25-a, echipa mijlocașului de bandă român a urcat pe locul patru în ierarhia primei ligi din Cehia.
Etichete: cehia , sparta praga , viktoria plzen , praga , plzen , sparta , drive-in
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții