Galerie Foto Imagini memorabile din seara magică de la Sevilla. Lăcătuş: "Helmut era bandit!" Cum i-a păcălit pe jucătorii Barcelonei
07.05.2020, 13:53Premier League: Brighton - Brentford, vineri, 21:30, DGS 1
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Azi, 7 mai 2020, se împlinesc 34 de ani de când Steaua Bucureşti a reuşit cea mai mare performanţă din istoria fotbalului românesc - a câştigat Cupa Campionilor Europeni.
Imagini memorabile cu eroii Stelei de la Sevilla | FOTO: Getty Images
Galerie Foto
Steaua, campioana Europei la Sevilla
Pe 7 mai 1986, Steaua Bucureşti cucerea Cupa Campionilor Europeni, aflată atunci la a 31-a ediţie, pe stadionul ''Ramon Sanchez Pizjuan'' din Sevilla (Spania), după ce învingea în finală pe FC Barcelona, cu scorul de 2-0, în urma loviturilor de departajare.
Aceasta reprezintă cea mai mare performanţă din istoria fotbalului românesc la nivel de club. De altfel, Steaua este prima echipă dintr-o ţară comunistă care a câştigat trofeul continental suprem.
Helmut Duckadam a apărat 4 lovituri de la 11 metri. Lăcătuş: "Era bandit"
Portarul Helmut Duckadam a avut o contribuţie decisivă la aces succes uriaş: a reuşit să pareze toate cele 4 penalty-uri executate de către cei de la Barcelona.
Marius Lăcătuş, un alt erou al roş-albaştrilor, care a şi înscris la loviturile de departajare, a spus despre Helmut Duckadam că era "bandit", fiind greu de învins la astfel de execuţii.
"Helmut era bandit, era un portar foarte bun, care apăra foarte bine loviturile de la 11 metri, rar se întâmpla ca unul dintre noi să-i marcheze 5 goluri din 5 executate.
Era aproape imposibil, indiferent că era Boloni, Majearu, eu sau Balint. Aproape niciunul nu reuşea să câştige acest pariu cu el", a afirmat Marius Lăcătuş azi.
Cum i-a păcălit Duckadam pe jucătorii Barcelonei
Legendarul portar al Stelei a povestit, în urmă cu doi ani, în celebra revistă FourFourTwo, cum a reuşit să apere toate cele 4 penalty-uri executate de fotbaliştii Barcelonei.
"În finală, Barcelona credea că se află la un nivel superior nouă și, probabil, nu se aștepta ca meciul să se ducă în prelungiri. Odată ajunși acolo, situația a devenit tot mai complicată pentru ei. Condiția fizică ne-a ajutat să dăm o replică bună și chiar ne-am creat ocazii.
Nu cred că se simțeau bine după primele 90 de minute. Prin urmare, în prelungiri i-am dominat și încrederea noastră creștea. Nu a fost un jos spectaculos, dar am avut o energie fantastică.
După ce arbitrul a pus capăt prelungirilor, m-am gândit: "Acesta este momentul meu". Nu-mi păsa de nimeni și de nimic, mă concentram la ce urma să fac. Nici nu m-am uitat la colegii mei, ci la reacția mulțimii.
Prima lovitură a lor a fost cea mai dificilă de parat, a lui Alexanko, dar am ghicit colțul. Evident, a fost o chestiune de noroc. Dacă salvezi primul penalty, atunci al doilea este mai ușor.
Al doilea fotbalist al Barcelonei a crezut că voi sări în stânga, pentru că prima oară am sărit în dreapta. Al treilea a fost cel mai ușor. Am crezut că va merge la stânga pentru că eu am sărit în dreapta în primele dăți. Pe al patrulea l-am păcălit, el nu știa ce să facă. M-am prefăcut că sar în stânga, apoi la dreapta și într-un final am sărit în stânga.
Nu aveam absolut nici o idee cum să sărbătorim. A fost un șoc total pentru noi. Am luat cupa, ne-am întors la hotel, am băut un pahar de vin și poate ceva șampanie, și asta a fost destul de mult. A doua zi, însă, în Sevilia, a fost o zi extraordinară", a dezvăluit Duckadam, în urmă cu doi ani, pentru FourFourTwo.
FC Barcelona - Steaua 0-0, 0-2 după loviturile de departajare
Finala Cupei Campionilor Europeni: 7 mai 1986, ora 20:15, Sevilla, Stadion "Ramon Sanchez Pizjuan", spectatori: 70.000.
Arbitri: Michel Vautrot - Alain Delmer, M. Girard (Franţa).
Steaua (antrenor Emeric Ienei): Helmuth Duckadam - Ştefan Iovan, Adrian Bumbescu, Miodrag Belodedici, Ilie Bărbulescu - Lucian Bălan (Anghel Iordănescu - '75), Gavril Balint, Ladislau Boloni, Mihail Majearu - Marius Lăcătuş, Victor Piţurcă (Marin Radu II - '107).
FC Barcelona (antrenor Terry Venables): Francisco Gonzalez Urruticoechea - Gerardo Miranda Concepcion, Miguel Bernardo Blanquetti, Jose Ramon Alexanco Ventosa, Julio Alberto Moreno Casas - Victor Munoz Manrique, Bernd Schuster (Jose Moratalla Claramunt - '85), Marcos Alonso Pena, Angel Pedraza Lamita - Steve Archibald (Angel 'Pichi' Alonso Herrera - '106), Francisco Jose Carrasco Hidalgo.
Loviturile de departajare de la 11 metri: 0-0 Majearu (ratare), 0-0 Alexanko (ratare), 0-0 Boloni (ratare), 0-0 Pedraza (ratare), 1-0 (gol), Lăcătuş, 1-0 Alonso (ratare), 2-0 (gol) Balint, 2-0 Marcos (ratare).
Etichete: steaua , barcelona , cupa campionilor europeni , steaua 86 , sevilla 86
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții