Video Exclusiv Ilie Dumitrescu surprinde: "Hagi a fost peste Iniesta". De ce a ratat Balonul de Aur
04.12.2018, 15:01SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Mijlocașul croat Luka Modric a câștigat Balonul de Aur 2018, însă Ilie Dumitrescu regretă și acum că Gică Hagi a ratat în 1994 trofeul destinat celui mai bun jucător. Fostul jucător al "Generației de Aur" a făcut o comparație între Hagi și Iniesta, spaniolul fiind cel mai aproape de trofeu în 2010, când s-a clasat pe locul secund.
Întrebat cine a fost mai bun, Hagi sau Iniesta, Ilie Dumitrescu a răspuns, fără să stea pe gânduri: "Hagi. Dar Hagi a fost 10. Pentru mine, cel mai bun jucător la Mondialul din 94, necondiționat, a fost Hagi, sută la sută. Nu există...adică, dacă noi îl ajutam pe Hagi, el câștiga Balonul de Aur", a spus Ilie Dumitrescu la Digi Sport, în cadrul emisiunii Fotbal European.
În 1994, Gheorghe Hagi s-a calsat al patrulea în ierarhia Balonului de Aur, după colegul său de la Barcelona, Hristo Stoichkov, Roberto Baggio și Paolo Maldini.
La ediția din 1994 a Cupei Mondiale, echipa națională a României, cu un Hagi în cea mai bună formă a carierei, a ajuns în faza sferturilor de finală, performanță care rămâne cea mai mare din istoria "tricolorilor".
Etichete: gheorghe hagi , balonul de aur , ilie dumitrescu , romania 1994 , hagi balonul de aur
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții