Îl salvează Tudor pe Latovlevici? Croatul a semnat cu o echipă din Serie A şi îl doreşte pe fundaşul român
24.04.2018, 20:49SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Iasmin Latovlevici a fost adus la Galatasaray Istanbul la cererea expresă a lui Igor Tudor. La scurt timp, antrenorul a fost demis de oficialii clubului turc, iar fundaşul a mai prins greu echipa. Croatul a semnat, recent, un contract cu Udinese, iar presa turcă a anunţat că internaţionalul român ar putea fi prima achiziţie a grupării din Serie A.
Doar patru luni a stat Igor Tudor fără echipă. Acum a prins un contract bun şi este decis să-l aducă şi pe Iasmin Latovlevici la Udinese. Fundaşul român se află în dizgraţia actualei bănci tehnice. Fatih Terim este dispus să renunţe la apărător, mai ales că nu mai intră în vederile sale pentru sezonul următor.
Iasmin Latovlevici nu are o relaţie bună nici cu fanii lui Galatasaray. În partida Alanyaspor a rezistat pe teren doar până în minutul 70. A cerut să fie schimbat deoarece suporterii l-au huiduit de fiecare dată când se afla în posesia balonului.
Fanii turci au fost supărați pe fostul jucător de la FCSB după ce Istanbul Bașakșehir s-a impus cu 5-1 şi în care Latovlevici a evoluat slab. ”La fel ca toți jucătorii de la Galatasaray, Iasmin Latovlevici se pregătește, muncește în fiecare zi și dă totul pe teren. Sprijiniți-l și nu-l mai huiduiți!”, susținea după meci Cenk Ergun, directorul sportiv al lui Galatasaray.
Etichete: serie a , udinese , galatasaray , latovlevici , igor tudor
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții