Maradona a căutat prin șifonierul cu amintiri. Ce l-a stârnit pe argentinian
11.05.2020, 13:01SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Un tricou cu autograful fostului mare fotbalist argentinian Diego Armando Maradona s-a transformat în motorul unei acţiuni sociale şi de solidaritate.
Acțiunea a avut ca scop colectarea de alimente şi alte donaţii în favoarea unei comunităţi defavorizate dintr-un cartier al capitalei Buenos Aires, în contextul pandemiei de coronavirus, informează agenţia EFE, citată de Agerpres.
Diego Maradona, spirit de inițiativă
Acţiunea, care a început cu o licitaţie de tricouri ale altor fotbalişti sau foşti fotbalişti în schimbul unor produse de igienă, dezinfectanţi şi alimente, a ajuns şi în atenţia actualului antrenor al echipei Gimnasia y Esgrima La Plata, Diego Maradona.
Drept urmare, Maradona l-a contactat pe deputatul Nicolas Rodriguez Saa, iniţiatorul proiectului, pentru a participa la acţiune cu o replică a unui tricou al său, cu autograf, de la Cupa Mondială din Mexic din 1986.
"Mulţumită prieteniei mele cu Maradona am putut duce la capăt această acţiune în care am strâns 600 kg de alimente, dezinfectanţi, jucării, perne şi îmbrăcăminte pe care le-am dus în cartierul defavorizat Rene Favaloro. Îi mulţumesc lui Diego", a comentat deputatul.
"Cu toată inima, vom ieşi cu toţii din asta", a scris fosta legendă a fotbalului argentinian pe tricoul donat.
AGERPRES
Etichete: argentina , maradona , gest
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții