Ignorat de Rădoi, Denis Drăguș impresionează în Belgia. Performanța reușită de român la Standard Liege
articol scris de Digi Sport04.11.2021, 12:00
La Liga: Barcelona - Atletico Madrid, sâmbătă, 22:00, DGS 1
SuperLiga: Gloria Buzău - Univ. Craiova, sâmbătă, 19:30, DGS 1
Denis Drăguș (22 de ani) și-a regăsit din nou pofta de fotbal și reușește să aibă evoluții apreciate la Standard Liege.
Fotbalistul a revenit în Belgia, după ce sezonul precedent a fost împrumutat în Serie A, la Crotone, și este unul dintre cei mai importanți oameni în viziunea antrenorului lui Standard Liege.
Denis Drăguș, jucătorul lunii la Standard Liege
După ce în urmă cu ceva ani Răzvan Marin reușea să impresioneze la Standard Liege, belgienii speră că și Denis Drăguș să fie un produs de export la fel de bun.
Drăguș a avut un start bun de sezon, iar luna octombrie a fost una în care performanțele sale l-au făcut să fie jucătorii lunii la Standard Liege.
În actualul sezon, românul are 3 goluri marcate și 2 assist-uri, în 12 meciuri din campionatul Belgiei.
Denis Drăguș, despre cele trăite după plecarea din Liga 1
"În România, când ești tânăr și talentat, toată lumea încearcă să te țină în brațe, are grijă de tine. În afară, ești tratat diferit. Acolo, când ai ajuns, trebuie să o iei de la zero, nu te cunoaște nimeni, trebuie să demonstrezi din nou de ce ești în stare", a recunoscut Denis Drăguș, într-un interviu acordat FRF.ro.
Atacantul lui Standard Liege a transmis că, față de momentul plecării din Liga 1, s-a maturizat și că speră că va reuși să-și demonstreze calitățile.
"Mă bucur că sunt din nou la echipa națională. Cred că s-a schimbat faptul că m-am maturizat și, odată cu trecerea timpului, am învățat ce înseamnă fotbalul de afară la un nivel bun. Cred că am reușit acum să mă adaptez condițiilor de afară.
M-am bucurat enorm când am primit convocarea preliminară, mă gândeam cum va fi să fiu din nou convocat. Când a venit convocarea finală, a fost un sentiment de mândrie, ca de fiecare dată", a recunoscut Denis Drăguș.
Denis Drăguș nu a mai jucat la echipa națională de trei ani
Denis Drăguș are două selecții la echipa naționale, ambele în octombrie 2018, când a jucat în partidele cu Serbia din Liga Națiunilor.
În acest sezon, atacantul de 22 de ani a evoluat în șase partide pentru Standard Liege, reușind un gol și două pase decisive.
Etichete: belgia , standard liege , denis dragus
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții