Exclusiv Ianis Zicu s-a apucat de antrenorat! ”Am făcut practica acolo. Totul este profesionist!”
16.01.2019, 12:58SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Ianis Zicu (35 de ani) a decis că a venit momentul să se apuce de antrenorat și a început de jos, de la juniori. Fostul fotbalist, care în ultima perioadă a fost analist Digi Sport, activitate pe care o va și continua, a acceptat oferta lui Ioan Andone, care i-a fost antrenor și care acum este manager general al celor de la FC Voluntari. Astfel, Zicu a preluat grupa 2000-2001 a Academiei Voluntari.
”Nea Ando m-a sunat şi mi-a propus să vin la Voluntari, la grupa ’2001-2002’. Eu am făcut practica acolo, în perioada în care am urmat cursurile Şcolii de Antrenori pentru licenţele C şi B. Un an am fost la grupa antrenată de Maxim şi un an la cea a lui Chihaia şi totul mi s-a părut foarte profesionist. Pentru că Ioan Andone a avut o influenţă foarte importantă în cariera mea sportivă e normal să ţin foarte mult şi să apreciez o astfel de persoană”, explicat Ianis Zicu, pentru Digi Sport.
Ianis Zicu a spus că nu a dorit să sară peste nicio etapă, mai ales că și el mai are de învățat până va ajunge să dețină Licența Pro. ”Câtă vreme urmez cursurile pentru Licenţa A, pe care am să le încep în martie, voi fi la Voluntari. Mi se pare normal să începi de jos, să treci prin toate etapele acestei meserii.
Sunt tânăr, am doar 35 de ani, şi sunt convins că într-un an şi jumătate sau doi am să fiu capabil să lucrez cu orice echipă. În plus, stau în Voluntari şi în două minute ajung la stadion. E adevărat că am avut ofertă şi de la Rapid, dar sper să vină vremea să antrenez şi acolo”, a mai spus Zicu.
Anunțul legat de colaborarea dintre Zicu și FC Voluntari a apărut și pe contul oficial de facebook al grupării din Ilfov.
”Ca jucător, Ianis e evoluat pentru Dinamo București, Rapid București, Internazionale Milano, Parma, Politehnica Timișoara, ȚSKA Sofia, Pohang Steelers, Gangwon FC. Petrolul Ploiești și ASA Târgu Mureș, fiind dublu câștigător al Ligii 1 în 2002 și 2004.
Clubul nostru îi urează ’Bun venit!’ și mult succes în pregătirea viitorilor noștri fotbaliști de la prima echipă!”, este anunțul postat de către cei de la FC Voluntari.
Etichete: ioan andone , ianis zicu , antrenori liga 1
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții