Ianis Hagi, dorit în Spania după ce a ajuns rezervă neutilizată la Rangers
articol scris de Digi Sport06.08.2023, 12:20
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Ianis Hagi (24 ani) nu a evoluat niciun minut în eșecul lui Rangers cu Kilmarnock, scor 0-1, și poate ajunge la o nouă echipă.
Ianis Hagi, dorit de Espanyol
Internaționalul român poate pleca de la Rangers în această vară. Potrivit xcatalunya.cat, Espanyol, care a retrogradat din La Liga, este echipa care ar vrea să îl transfere pe fiul lui Gică Hagi.
Mutarea se poate realiza cu o singură condiție. Gruparea din Barcelona se află în discuții avansate cu Sevilla pentru cedarea lui Nico Melamed (22 ani), astfel că Ianis Hagi poate fi ofertat doar că mutarea se va concretiza.
"Ianis Hagi are un potențial uriaș ca mijlocaș ofensiv. A avut prestații bune și are calitatea de care Espanyol are nevoie. Totuși, mutarea nu poate fi făcută până când nu este ceva concret", notează sursa citată.
- 4 milioane de euro este cota de piață a lui Ianis Hagi, potrivit Transfermarkt.
- Rangers, Genk, Fiorentina și Viitorul Constanța sunt echipele pentru care a evoluat internaționalul român
Ianis Hagi, rezervă neutilizată în partida pierdută de Rangers
În eșecul cu Kilmarnock, 0-1, Ianis Hagi (24 de ani) s-a aflat pe banca de rezerve a celor de la Rangers, însă, antrenorul echipei Michael Beale a decis să nu-l introducă nici măcar un minut pe teren pe internaționalul român.
Decizia luată de tehnicianul englez a fost criticată de jurnaliștii scoțieni, care au precizat că lăsarea pe bancă a lui Ianis Hagi în acest meci, mai ales după ce gazdele au reușit să deschidă scorul, a fost o greșeală.
"Încă nu îmi vine să cred că la 0-1, disperați să marcăm un gol, cu Hagi, Cifuetenes, Matondo și Roofe pe bancă, cel introdus pe teren este Ryan Jack", au notat cei de la The Rangers Journal.
Etichete: espanyol , ianis hagi transfer
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții