Haine noi pentru giuleșteni! Cum arată noul echipament al Rapidului pentru sezonul 2018-2019
09.09.2018, 14:42Liga Națiunilor: Croația - Portugalia, luni, 21:45, DGS 1
Liga Națiunilor: Spania - Elveția, luni, 21:45, DGS 3
Înaintea meciului pe care Rapid l-a disputat, sâmbată, într-o etapă din Liga 3, pe Giulești, în compania Deltei Dobrogea Tulcea, scor 5-0, giuleștenii și-au prezentat noul echipament, pentru acest sezon, 2018-2019, croit special cu ocazia Centenarului României. Prima modificare este faptul că principalul sponsor de anul trecut, GFR, companie controlată de Gruia Stoica, nu mai apare pe tricou.
Produse de 14Fourteen, tricourile vor fi în continuare realizate în Elveţia, acolo unde firma îi îmbracă şi pe cei de la Servette. Pe umărul drept este amplasat numele sponsorului tehnic, iar pe umărul stâng se află hastagul #LEGENDACONTINUĂ.
Pentru meciul cu tulcenii, giuleștenii au evoluat tot în vechile tricouri, pe care este deocamdată imprimat GFR, și nu se știe, la acest moment, când se vor putea bucura suporterii de noile echipamente.
Rapid a făcut spectacol cu Delta Dobrogea, într-o partidă în care Cîrstocea a adus aminte de vremurile bune al alb-vișiniilor și a înscris un eurogol.
Tot în prima repriză au mai punctat pentru giuleșteni Vlada, cu un șut plasat. În partea secundă, a fost la datorie Matulevicius, care a profitat de centrarea ideală a lui Vlada (50). Jurj a înscris după o lovitură de pedeapsă scoasă tot de el (86). În prelungiri, Goge a închis tabela.
Rapid are 7 puncte din 9 posibile înainte de etapa a patra din Liga 3, în care vor juca cu echipa secundă a celor de la FCSB. Până atunci, giuleștenii vor intalni Daco-Getica în Cupa României, marți, ÎN DIRECT la Digi Sport 1 de la 19:30.
Etichete: rapid , rapid liga 3 , rapid echipament , rapid echipament 2018-2019
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții