Giovanni Becali a spus "problema mai mare chiar și decât drogurile" pe care au ajuns s-o aibă fotbaliștii
articol scris de Digi Sport16.03.2024, 08:13
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Giovanni Becali (71 de ani) a vorbit recent despre influența negativă pe care o are tehnologia asupra lumii în general, dar și asupra fotbalului.
Fostul impresar este de părere că tehnologia și-a pus atât de mult amprenta asupra sportului rege încât acesta ar putea chiar să fie distrus din această cauză.
Giovanni Becali crede că jucătorii sunt distruși de tehnologie
"Fotbalul a fost, a început să fie și va fi distrus de tehnologie. Tehnologia mă înspăimântă pe mine. Fă-mi un sondaj. Când cobori din avion, arată-mi un pasager din avion care, când coboară, nu dă drumul la telefon.
Acum am venit cu nepotul meu pe bulevard și stăteam la semafor la Piața Victoriei. Mă uit în dreapta, mă uit în stânga. Patru! Trei femei și un bărbat bătrân, stând la stop, dădeau mesaje, TikTok-ul, Instagramul, toate astea.
(n.r. dacă tehnologia e o problemă mai mare chiar și decât drogurile) Da. Păi, tu n-ai văzut? Și drogații stau pe TikTok, stau pe d-aia. Nu există un jucător, un copil de 14-15 ani să meargă spre casă și să-i spună maică-sii 'mamă, am terminat antrenamentul și vin spre casă'.
Nu, dă un mesaj, dă un TikTok, asta e tehnologia care va distruge. La noi e exagerat, în alte țări le iau telefoanele la școală. Nu știu cât ne vom apropia de interzicerea lor", a declarat Becali, în cadrul unui podcast.
Citește și:
- Giovanni Becali va avea propriul film. Cum se va numi pelicula: ”Va reprezenta toată viața mea”
- Giovanni Becali nu are dubii: ”E imposibil ca FCSB să piardă titlul!”
Etichete: giovanni becali , tehnologie
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții