Exclusiv Gigi Becali nu s-a ferit de cuvinte: ce a spus despre trecerea lui Răzvan Burleanu ca președinte la UEFA
articol scris de Digi Sport14.12.2023, 23:54
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Gigi Becali (65 de ani), patronul celor de la FCSB, a reacționat în momentul în care a fost întrebat despre posibilitatea ca Răzvan Burleanu (39 de ani), președintele FRF, să ajungă șef la UEFA.
Britanicii au fost cei care au anunțat deja că Răzvan Burleanu i-ar putea lua locul lui Aleksander Ceferin (56 de ani) în rolul de președinte al UEFA.
Ce a spus Gigi Becali despre varianta Răzvan Burleanu, președinte la UEFA
Gigi Becali a spus că s-ar bucura ca Răzvan Burleanu să ajungă președintele UEFA din două motive.
”Ce ar însemna? Normal că ar fi extraordinar, să fie un român președinte UEFA.
Ar sprijini fotbalul românesc în orice situație. Cel mai mare câștig ar fi că scăpăm de el (n.r. râde)”, a spus Gigi Becali, la Fotbal Club.
Ion Crăciunescu l-a lăsat ”mască” pe Radu Naum: ”Stați să îmi revin”
Chestionat pe seama subiectului ”Răzvan Burleanu, președinte la UEFA”, Ion Crăciunescu, un contestatar adeseori la adresa șefului de la FRF, s-a arătat încântat de această posibilitate.
Radu Naum a rămas ”mască” la reacția lui Ion Crăciunescu. Fostul arbitru și-a motivat decizia de a-l susține pe Răzvan Burleanu în funcția de președinte al UEFA.
”Eu, care l-am contestat atât, mâine l-aș vota. Eu, care l-am contestat...”, a spus Ion Crăciunescu, la Fotbal Club
”Stați să iau o pauză să îmi revin”, a intervenit Radu Naum.
”Revino-ți. Eu mă bucur de orice român care se duce într-o funcție foarte bună. E o funcție foarte bună. Cum ar fi să zic că nu e bun el acolo?”, a revenit Ion Crăciunescu.
”Sunt în stare de șoc”, a spus Radu Naum.
”Mie îmi place cel mai mult asta, să-l văd șef la UEFA, să avem și noi un român. Am mai avut oameni pe la UEFA, dar când te pune șef...
E o funcție foarte mare, imensă. Sunt ferm convins că ne susțin și alte țări”, a precizat Ion Crăciunescu.
Etichete: frf , uefa , gigi becali , razvan burleanu , razvan burleanu uefa
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții