Gigi Becali i-a fixat prețul lui Darius Olaru: ”Îl duc în Champions League”
articol scris de Digi Sport16.10.2023, 20:01
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Gigi Becali (65 de ani), patronul celor de la FCSB, a vorbit despre situația lui Darius Olaru (25 de ani) la echipa națională.
Printre altele, ”omul cu banii” de la formația bucureșteană a anunțat și cu ce sumă își dorește să-l vândă pe căpitanul ”roș-albaștrilor”.
Gigi Becali: ”Îl vând cu 10 milioane de euro”
Luni dimineața, în fața jurnaliștilor, Gigi Becali a anunțat că îl va vinde pe Darius Olaru pentru 10 milioane de euro. De asemenea, latifundiarul din Pipera a dat asigurări că echipa pe care o patronează va ajunge, în viitorul apropiat, în grupele celei mai importante competiții europene inter-cluburi, UEFA Champions League.
”Dumnezeu cunoaște inima omului și atunci va spune: Îți voi da ție, să îi spulberi pe toți, ca să vadă ei că n-ai nevoie de Olaru să ți-l ia el 'Iedi'!” Și ți-l ia 'Iedi' degeaba, că îl duc eu la Champions League și îl vând pe Olaru cu 10 milioane de euro", a spus Becali, luni dimineață.
- 5,3 milioane de euro este cota de piață a lui Darius Olaru, potrivit Transfermarkt
- 14 selecții a adunat mijlocașul pentru echipa națională
În acest sezon, mijlocașul celor de la FCSB a marcat 6 goluri și a furnizat 3 pase decisive, în 17 meciuri jucate pentru ”roș-albaștrii”, în toate competițiile.
Cumpărat de FCSB în iarna anului 2020 de la Gaz Metan Mediaș, pentru 600.000 de euro, Darius Olaru s-a impus ca titular în garnitura de start a bucureștenilor, Astfel, în decurs de 5 sezoane, mijlocașul central a strâns 148 de partide, a marcat 24 de goluri și a furnizat 28 de assist-uri.
Etichete: gigi becali , darius olaru
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții