Gerard Pique, impresionat de forța ofensivă a rivalilor de la Real Madrid. “Sunt la superlativ”
articol scris de Digi Sport10.01.2022, 22:40
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Barcelona și Real Madrid se înfruntă miercuri, 12 ianuarie, de la ora 21:00, la Riad (Arabia Saudită), în semifinalele Supercupei Spaniei, în direct pe Digi Sport 1.
Barcelona - Real Madrid, LIVE VIDEO pe Digi Sport, 12 ianuarie, în Supercupa Spaniei
Gerard Pique (34 de ani) a avut numai cuvinte de laudă despre marea rivală și a evidențiat forța ofensivă a “galacticilor”.
Fundașul spaniol este convins că un triumf în Supercupă poate să reprezinte un restart pentru FC Barcelona în acest sezon.
În La Liga, FC Barcelona ocupă locul șase, fără înfrângere în ultimele cinci meciuri. Real Madrid este liderul clasamentului, cu un avans de cinci puncte față de următoarea clasată.
- Derby-ul Barcelona – Real Madrid va putea fi urmărit în direct pe Digi Sport 1, dar și pe site-ul digisport.ro. De asemenea, abonaţii RCS-RDS au posibilitatea să vadă ‘El Clasico’ pe noua Aplicaţie Digi Sport, care poate fi descărcată din App Store sau din Google Play.
"Real Madrid a menținut structura de bază care le-a oferit multe succese în ultimii ani. La mijlocul terenului îi au pe Casemiro, Kroos și Modric, care se cunosc foarte bine și au jucat la un nivel înalt în ultimii ani. În ofensivă îi au pe Benzema și Vinicius, care sunt la superlativ atât în privința golurilor marcate, cât și în privința jocului.
În apărare, Real Madrid se organizează foart bine, fundașii se simt confortabil și fără minge și se bazează pe tranziție, apelând la Vinicius și Benzema. Este o echipă pe care o cunoaștem foarte bine, știm că sunt la un nivel ridicat, dar cred că putem să le punem probleme.
În situația în care suntem, o victorie ne dă multă încredere, iar dacă vom câștiga Supercupa, vom avea încredere pentru următoarele luni, pentru a putea progresa ca echipă. Actualul format al Supercupei e mai complicat, toată lumea are o șansă să câștige trofeul. Cred că șansele sunt de 50%", a spus Gerard Pique, citat de as.com.
Real Madrid a câștigat ultimele patru derby-uri cu FC Barcelona, toate în La Liga. Ultimul succes al echipei catalane datează din martie 2019.
- Cealaltă semifinală a Supercupei Spaniei este Atletico Madrid – Athletic Bilbao, programată joi, 13 ianuarie, de la ora 21:00, în direct pe Digi Sport.
Etichete: real madrid , barcelona , supercupa spaniei , gerard pique , pique
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții