Gala FIFA The Best. Premiul suporterilor, acordat "fanilor care au oferit o adevărată lecție"
articol scris de Digi Sport18.01.2022, 09:21
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Fanii Danemarcei şi Finlandei au fost recompensaţi, în cadrul Galei Premiilor The Best organizată de FIFA, cu distincţia rezervată suporterilor, pentru comportamentul pe care l-au avut în ziua în care mijlocaşul danez Christian Erikisen a suferit un stop cardiac, în timpul EURO 2020.
Gala FIFA The Best | Danezii și finlandezii au câștigat premiul suporterilor
Federaţia internaţională de fotbal a dorit să răsplătească astfel comportamentul exemplar al susţinătorilor celor două echipe, după ce Eriksen s-a prăbuşit pe gazonul stadionului Parken din Copenhaga.
Pe teren şi în tribune s-au văzut lacrimi, gesturi de îngrijorare şi angoasă. Fanii au oferit o adevărată lecţie cu această ocazie.
În timpul manevrelor de resuscitare efectuate de staff-ul medical,suporterii au fost rugaţi de speaker-ul stadionului să rămână pe locurile lor şi, când încă domnea incertitudinea, au început să scandeze împreună: în timp ce finlandezii strigau "Christian", danezii răspundeau "Eriksen".
La scurt timp s-a raportat că internaţionalul danez era conştient şi stabil, iar fanii au explodat de bucurie, într-o atmosferă de fraternitate.
În 2020, premiul FIFA pentru suporteri i-a revenit brazilianului Marivaldo Francisco da Silva, care a mers pe jos timp de 12 ore pentru a urmări un meci al echipei sale de suflet, Sport Recife.
FIFA a acordat Premiul Fair Play echipei naţionale de fotbal a Danemarcei, precum şi staff-ului medical al echipei daneze.
Etichete: fifa the best , premiul suporterilor
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții