Gabi Torje a folosit un singur cuvânt când a fost întrebat despre Victor Pițurcă
articol scris de Digi Sport18.09.2024, 11:48
Premier League: Brighton - Brentford, vineri, 21:30, DGS 1
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Gabi Torje (34 de ani) este liber de contract de la sfârșitul sezonului trecut, după ce s-a despărțit de Concordia Chiajna.
Rămas fără niciun angajament, fostul jucător al lui Dinamo a fost pus să vorbească despre unul dintre cei mai importanți antrenori cu care a colaborat în decursul carierei sale, Victor Pițurcă (67 de ani).
Gabi Torje, întrebat despre Victor Pițurcă: ”Recunoștință”
Provocat să-l descrie pe Victor Pițurcă, fostul selecționer al echipei naționale a României, într-un singur cuvânt, Gabi Torje a apelat la termenul ”recunoștință”.
Fostul atacant al lui Dinamo a mărturisit că mereu îi va fi recunoscător lui ”Piți” pentru că l-a cooptat în lotul primei reprezentative și că l-a convocat constant la echipa națională de seniori a României pe timpul mandatului său (iunie 2011 - octombrie 2014).
”Recunoștință. Păi, m-a dus la echipa națională. După Răzvan Lucescu, el m-a chemat și am jucat patru ani de zile cu el, meci de meci, indiferent de situație”, a spus Torje, la iamsport.
Gabi Torje a adunat în cariera sa 57 de selecții pentru România (a fost debutat de selecționerul Răzvan Lucescu pe 3 septembrie 2020, într-o remiză a echipei naționale, scor 1-1, cu Albania, din preliminariile EURO 2012) și a marcat 12 goluri.
- 100.000 de euro este cota de piață a lui Torje, potrivit Transfermarkt
Gabi Torje, peste 160 de meciuri pentru Dinamo
În cariera sa, Gabriel Torje a jucat 167 de meciuri pentru Dinamo, în 3 perioade (ianuarie 2008 - august 2011; februarie 2018 - iunie 2018; septembrie 2021 - iulie 2022). Pentru ”Câinii Roșii”, mijlocașul a marcat 28 de goluri și a furnizat 31 de pase decisive. Însă, fotbalistul nu a reușit să cucerească niciun trofeu alături de echipa din Ștefan cel Mare.
În afară de Dinamo, Torje a mai evoluat în România pentru Chiajna, Farul Constanța și Poli Timișoara. În străinătate, ”Torjinho” a jucat, printre altele, pentru Udinese, Sivasspor sau Espanyol.
Etichete: echipa nationala , victor piturca , gabi torje , recunostinta
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții