FRF a decis. Cum se va numi echipa Rapidului în noul sezon
24.08.2018, 15:19SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Comitetul de Urgenţă al Federaţiei Române de Fotbal a aprobat în şedinţa sa de vineri ca echipa Rapid să participe în competiţii de acum înainte sub denumirea de "Fotbal Club Rapid" şi nu cu numele societăţii care o administrează, "SC Fotbal Club R Bucureşti SA".
"În temeiul prevederilor art. 2 alin. 7 coroborate cu dispoziţiile art. 2 alin. 4 din ROAF, având în vedere solicitarea nr. 4067 din 03.08.2018 a SC Fotbal Club R Bucureşti SA şi Contractul de cesiune privind transmiterea dreptului asupra mărcii Fotbal Club Rapid nr. 7323 din 24.07.2018, aprobă ca SC Fotbal Club R Bucureşti SA să participe în competiţiile fotbalistice aflate sub auspiciile FRF sub denumirea mărcii Fotbal Club Rapid", se arată în decizia Comitetului de Urgenţă publicată, vineri, pe site-ul oficial al FRF.
Rapid Bucureşti a evoluat în ediţia precedentă a Ligii a IV-a sub denumirea de Academia Rapid. La finalul sezonului 2017-2018, după obţinerea promovării în Liga a III-a, societatea care administrează formaţia giuleşteană, SC Fotbal Club R Bucureşti SA, a achiziţionat la licitaţie, în schimbul a 406.800 de euro plus TVA, mărcile, culorile şi trofeele clubului aflat în faliment, SC FC Rapid SA.
Gruparea de fotbal SC FC Rapid SA a intrat în procedură de insolvenţă în 7 decembrie 2012, iar la 13 iunie 2016 Tribunalul Bucureşti a dispus intrarea în faliment şi dizolvarea societăţii. Suma totală a datoriilor clubului aflat în proprietatea omului de afaceri Valerii Moraru era de 17.754.712 lei, aproximativ 4 milioane de euro. Conform legii, lichidatorul trebuia să scoată la licitaţie pentru valorificare sigla, culorile şi mărcile FC Rapid.
După declararea falimentului, echipa de fotbal FC Rapid a fost exclusă din Liga 1 în vara anului 2016.
Agerpres
Etichete: rapid , rapid investitor , rapid liga 3 , denumire rapid
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții