Frank Lampard poate deveni selecționer. Ce echipă națională îl dorește pe ”Super Frank”
articol scris de Digi Sport07.04.2024, 17:02
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Frank Lampard (44 de ani), fostul jucător legendar al celor de la Chelsea Londra, este liber de contract în momentul de față.
Canada, una dintre cele trei țări gazdă ale Cupei Mondiale din 2026, nu are în prezent un antrenor principal definitiv, din moment ce Mauro Biello (51 de ani) asigură momentan un mandat de interimat.
Frank Lampard este dorit de oficialii de la Ottawa pe banca tehnică a naționalei Canadei
Naționala Canadei este o selecționată care are în componență nume precum Alphonso Davies, Jonathan David, Cyle Larin, Tajon Buchanan sau Ike Ugbo, dar care în prezent nu are un antrenor pe măsura dorințelor Federației Canadiene de Fotbal.
Intenția canadienilor este ca Mauro Biello să nu rămână în această funcție de antrenor interimar, ci să îl instaleze ca ”principal”, în locul lui, pe Frank Lampard.
- Frank Lampard a antrenat-o ultima oară pe Chelsea Londra, în perioada aprilie 2023 - mai 2023.
- Frank Lampard a fost jucătorul lui Chelsea Londra timp de 13 sezoane. În perioada petrecută pe ”Stamford Bridge” ca jucător, mijlocașul englez a marcat 211 goluri în 648 de partide, în toate competițiile
”Super Frank” se află pe o listă scurtă de candidați pentru a prelua proiectul Federației Canadiane de Fotbal, înaintea Cupei Mondiale care va avea loc peste doi ani și jumătate, potrivit as.com.
Nu ar fi prima dată când naționala Canadei ar avea la cârmă un strateg englez. John Herdman a antrenat cu succes Canada și i-a calificat la turneul Cupei Mondiale din Qatar, după 36 de ani de absență.
Cupa Mondială 2026, primul turneu organizat în 3 țări. 48 de echipe, 12 grupe, 80 de meciuri!
Turneul final din 2026 va fi organizat de Statele Unite, Canada şi Mexic. Competiția va fi prima la care vor participa 48 de echipe (faţă de 32 la ultimele ediţii).
Cele 48 de echipe vor fi repartizate în 12 grupe a câte patru formații. Ideea inițială, cu grupe de trei echipe, a fost abandonată. Din grupe vor ieși primele două clasate și cele mai bune opt locuri trei.
Ca urmare a creșterii numărului de echipe, va crește considerabil și numărul de jocuri. În vara lui 2026, se vor disputa un total de 104 meciuri, pe parcursul a 39 de zile, cu peste o săptămână mai mult decât până acum. La precedentele ediții, se disputau 64 de meciuri.
Nu doar numărul de echipe reprezintă o premieră care va fi bifată la Cupa Mondială din 2026, ci și numărul de țări gazdă. Va fi prima ediție organizată în trei țări. Având în vedere situația, FIFA se gândește să realizeze unele ”zone”, pentru a limita pe cât posibil lungimea deplasărilor.
Etichete: frank lampard chelsea , frank lampard la nationala canadei , frank lampard in canada
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții