Frank de Boer, după ce a afirmat că este împotriva remunerării egale în fotbal: "Cuvântul 'ridicol' a fost cam dur"
16.08.2019, 12:46SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Fostul internațional olandez Frank de Boer (49 de ani), în prezent antrenor al echipei Atlanta United, a declarat că a folosit un cuvânt dur atunci când a vorbit despre egalitatea în privinţa remunerării în fotbal, însă a subliniat că, deşi a spus că este "ridicol" ca femeile să fie plătite la fel ca bărbaţii, el va susţine mereu fotbalul feminin.
“Cuvântul ‘ridiol’ este foarte dur. Dacă vedeţi însă contextul, cred că am fost foarte clar că promovez întotdeauna fotbalul feminin. Cred că m-am numărat printre primii care au făcut asta, la Ajax. Voi promova întotdeauna fotbalul feminin. Cred că jucătoarele, dacă sunt mai populare decât jucătorii, trebuie să câştige mai mult.
Din nou, cuvântul ‘ridicol’ este puţin cam dur. Sper că fotbalul feminin va deveni din ce în ce mai popular, pentru că le voi susţine mereu, nu doar pe femeile care joacă fotbal, ci pe toate care fac orice sport, pentru că este benefic. Sporturile de echipă sunt extraordinare, astfel că sper să vedem multe femei făcând sport şi în special jucând fotbal, pentru că iubesc fotbalul”, a spus De Boer, potrivit prosoccerusa.com.
Frank de Boer a declarat că nu există egalitate între fotbalul masculin și cel feminin
Recent, fostul fotbalist a afirmat, pentru The Guardian, că este împotriva egalității în ceea ce privește remunerarea în fotbal, fiindcă fotbalul feminin nu este la fel de popular ca cel masculin: "Este ridicol. Este ca în tenis. Dacă observaţi, finala Cupei Mondiale este urmărită de circa 500 de milioane de oameni, sau cam aşa ceva. O finală feminină este urmărită de 100 de milioane. Este o diferenţă. Aşa că nu este la fel.
Evident, trebuie să fie plătite atât cât merită, nu mai puţin, doar ceea ce merită cu adevărat. Dacă este la fel de popular ca fotbalul masculin, vor primi, pentru că publicitatea şi câştigurile vor fi orientate către acest lucru. Dar nu este astfel, aşa că de ce trebuie să câştige la fel? Cred că este ridicol. Nu înţeleg asta".
Etichete: fotbal feminin , frank de boer
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții