Zlatan Ibrahimovic și-a făcut echipa ideală formată din foști coechipieri. Mutu și Chivu au fost "uitați"
articol scris de Digi Sport07.06.2023, 13:17
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Zlatan Ibrahimovic (41 de ani) și-a "compus" cel mai bun prim 11 al fotbaliștilor cu care a jucat în carieră.
Suedezul tocmai a "agățat ghetele în cui", dar se poate lăuda că a avut coechipieri legendari.
Zlatan și-a făcut echipa ideală după retragere
Printre numele alese se numără Leo Messi, Ronaldinho sau Xavi. Loc nu și-a făcut și prietenul Adi Mutu, cel cu care a avut un scurt dialog pe rețelele sociale, și nici Cristi Chivu, cu care a evoluat la Inter.
Cel mai bun prim 11 al fotbaliștilor cu care Zlatan Ibrahimovic a jucat:
- Buffon - Thuram, Thiago Silva, Nesta, Maxwell - Xavi, Vieira, Nedved - Messi, Ibrahimovic, Ronaldinho
Zlatan Ibrahimovic, declarații tari după retragere
După ultimul meci al sezonului, câștigat de AC Milan cu Verona, scor 3-1, atacantul suedez a oferit momente emoționante. Zlatan Ibrahimovic nu și-a putut stăpâni lacrimile, la fel ca suporterii din tribune sau precum coechipierul Sandro Tonali
A urmat o conferință de presă în care Zlatan Ibrahimovic a făcut show și a oferit o declarație în stilul caracteristic.
”Când m-am trezit, ploua. Mi-am dat seama că și Dumnezeu e trist că mă retrag”, a spus Zlatan Ibrahimovic.
De asemenea, suedezul a făcut și o glumă despre regretatul Mino Raiola, fostul său agent.
”Dacă ar mai fi fost aici, aș fi continuat să joc, pentru că ar fi vrut să obțină comisioanele. Iartă-mă, Mino, dar ăsta e adevărul”, a transmis Zlatan Ibrahimovic.
Etichete: leo messi , zlatan ibrahimovic , ronaldinho
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții