"Zlatan is back!". Ibrahimovic a făcut spectacol la revenirea la naționala Suediei: "Sunt cel mai bun din lume"
articol scris de Digi Sport22.03.2021, 19:38
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Imposibilul s-a produs! La 39 de ani, Zlatan Ibrahimovic a revenit la echipa națională a Suediei pentru meciurile de la finalul lunii martie. Atacantul a făcut spectacol cu declarațiile sale de la prima conferință de presă susținută în cantonamentul selecționatei nordice după aproape cinci ani.
Forma sportivă impresionantă a lui Zlatan Ibrahimovic l-a determinat pe selecționerul Janne Andersson să apeleze la serviciile sale, în ciuda divergențelor dintre cele două părți. Atacantul lui AC Milan a dezvăluit cum a decurs întâlnirea dintre cei doi, a vorbit despre obiectivele sale la echipa națională și a divulgat cum l-au primit coechipierii în vestiar.
- Zlatan Ibrahimovic (1,95 m) a înscris pentru naționala Suediei 62 de goluri în 116 partide.
Zlatan Ibrahimovic: "Sunt aici pentru că merit. Sunt cel mai bun din lume, dar asta nu ajută la echipa națională"
"Ne-am întâlnit pentru prima oară, singuri într-o cameră, și am vorbit despre orice. A fost o întâlnire pozitivă în care ne-am confruntat reciproc și, în final, am ales ceea ce e mai bine pentru Suedia. Amândoi știm ce e mai bine pentru echipa națională așa că sunt aici, dar nu pentru că numele meu este Zlatan Ibrahimovic, ci pentru că merit acest lucru.
Tot ceea ce am realizat înainte nu înseamnă nimic. Mă simt în formă și cred că încă pot să ajut echipa națională. Sunt doar o piesă dintr-un puzzle. Dacă mă întrebi pe mine, sunt cel mai bun din lume, dar asta nu ajută aici. Vreau doar să-mi pun experiența la dispoziția echipei și i-am promis antrenorului că voi fi decisiv, dar trebuie să demonstrez pe teren.
Pentru mine, căpitanul este Andreas Granqvist, dar este decizia selecționerului. L-am întrebat pe Alexander (n.r.- Isak) dacă pot lua numărul 11. Și-a dat acordul, dar doar dacă îl va primi înapoi în șase-șapte ani. Forsberg mi-a oferit numărul 10, dar am refuzat pentru că e un nou capitol și e normal ca el să-l poarte. Și până la urmă, numărul nici nu contează", a declarat Zlatan Ibrahimovic, citat de Football Italia.
Programul Suediei în luna martie
- 25 martie: Suedia - Georgia (preliminarii CM 2022)
- 28 martie: Kosovo - Suedia (preliminarii CM 2022)
- 31 martie: Suedia - Estonia (amical)
Din grupa Suediei pentru CM 2022 mai fac parte Spania și Grecia.
Etichete: zlatan ibrahimovic , zlatan ibrahimovic suedia , janne andersson , echipa nationala suedia
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții