Ziua și interesul pentru George Pușcaș! Un alt club din Italia este pe urmele atacantului român
articol scris de Digi Sport21.01.2022, 18:03
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
George Pușcaș (25 de ani) este tot mai aproape să se întoarcă în Italia, unde este dorit de mai multe formații, majoritatea dintre ele, din Serie B.
Ultima intrată pe listă este Brescia, echipă află pe locul 2 în Serie B. Potrivit ”Il Giornale di Brescia”, conducătorii echipei s-au îngrijorat în momentul în care au auzit de interesul celor de la Pisa pentru român, așa că au decis să se alăture și ei la masa negocierilor.
Pisa și Brescia sunt primele două clasate din Serie B și își doresc foarte mult să-și întărească lotul pentru a ataca promovarea în Serie A, în partea secundă a sezonului.
Cota de piață a lui Pușcaș, în cădere liberă!
George Pușcaș este un bun cunoscător al fotbalului italian. Orădeanul a evoluat în Peninsulă timp de cinci ani, la Inter Milano, Bari, Benevento, Novara și Palermo.
În 2019, Inter Milano l-a vândut la Reading pentru 7,5 milioane de euro. Cota sa actuală de piață este, conform Transfermarkt.de, 2,5 milioane de euro.
George Pușcaș traversează o formă îngrozitoare la Reading, pentru care nu a mai marcat în Championship de aproximativ 10 luni. În ultima rundă, Reading a pierdut acasă, cu Luton, scor 0-2, iar atacantul român a fost considerat cel mai slab jucător din echipă.
”Reading pare inofensivă cu Pușcaș în atac. A urmărit mingi, a muncit din greu, dar n-a reușit să facă nimic. Pare total pierdut”, au notat englezii de la readingchronicle.co.uk.
Etichete: brescia , reading , george puscas , pisa
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții