Virgil Ghiță și povestea inedită a transferului la Cracovia! Cum l-a informat Gică Hagi despre oferta din Polonia
articol scris de Digi Sport25.04.2022, 17:44
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Virgil Ghiță (23 de ani) a plecat de la Farul Constanța la MKS Cracovia în ultima zi a perioadei de mercato, iar povestea transferului său este una absolut inedită.
Virgil Ghiță reprezintă cel mai scump jucător transferat de formația poloneză. Aceștia au plătit pentru fundașul român aproximativ un milion de euro celor de la Farul.
Virgil Ghiță și povestea inedită a transferului la Cracovia! Cum l-a informat Gică Hagi despre oferta din Polonia
Ghiță a povestit cum a decurs transferul său la Cracovia. În ultima zi de mercato, la data de 28 februarie, Farul Constanța se impunea cu scorul de 2-0 în fața celor de la FCSB, iar pentru Gheorghe Hagi a fost un prilej perfect pentru a-l informa pe fotbalist cu privire la oferta venită din Polonia.
Hagi a mers la Ghiță la finalul meciului și l-a informat că cei de la Cracovia vor să îl cumpere și dacă este de acord trebuie să zboare cât mai repede spre Polonia. Asta a și făcut, iar după câteva ore, Virgil Ghiță se afla în avion, îmbrăcat în treningul celor de la Farul, cu un singur rucsac în spate.
”Păi chiar că pare poveste. Am jucat pe 28 februarie cu FCSB, în deplasare. Am învins cu 2-0, am și marcat. La final de meci, mă bucuram cu suporterii Farului. Domnul Hagi a venit și mi-a șoptit la ureche: ’Vezi că ai ofertă!’.
M-am bucurat, i-am mulțumit și i-am zis că avem timp să ne gândim până la vară pentru că se închisese perioada în România, prin mai multe țări europene, nu mă mai gândeam la așa ceva. Iar el a continuat: ’Dacă vrei tu, bineînțeles, la 5 dimineața acum ai avion spre Cracovia!’. Am rămas mască!
Cum știam despre Cracovia pentru că mă documentasem, nici nu am stat pe gânduri! Am plecat doar cu rucsacul în spate, atât. Lucrurile mi-au ajuns în Polonia la multe zile după. Așa m-am dus la avion. Și îmbrăcat în treningul Farului”, a povestit Virgil Ghiță pentru playsport.ro.
Gică Hagi a reacționat și el după transferul lui Virgil Ghiță
La o conferință de presă, Gică Hagi a vorbit despre plecarea lui Virgil Ghiță de la Farul.
"Când un jucător stă mult cu noi, întotdeuna găsim un moment bun în care el să plece la mai bine. Ne bucurăm mult pentru Ghiţă, îi mulţumim mult pentru ce a făcut pentru noi. E un fundaş central printre cei mai buni pe care i-am avut.
Ştiu că a suferit mult în ultimul an, a avut nişte probleme personale, a trecut prin multe situaţii. Dar e un băiat extraordinar, un profesionist 100%. Un fundaş central foarte ordonat”, a declarat antrenorul de la Farul.
Etichete: transfer , gheorghe hagi , cracovia , virgil ghita
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții