Viitorul lui Marius Șumudică pe banca lui Gaziantep este incert! Anunțul venit din Turcia
articol scris de Digi Sport03.10.2020, 12:49
Media: Liga Digi Sport, marți, 15:30, DGS 1
Media: Fotbal European, marți, 17:30, DGS 1
Gaziantep, formația antrenată de Marius Șumudică, nu a reușit nicio victorie în primele patru runde ale primei ligi din Turcia, iar viitorul antrenorului român este deja sub semnul întrebării.
Turcii de la Fanatik susțin că la Gaziantep va avea loc o ședință în care se va discuta despre viitorul băncii tehnice, iar posibilitatea ca Marius Șumudică să fie demis există, chiar dacă o astfel de decizie nu este deloc pe placul fanilor echipei.
Marius Șumudică ar putea fi demis de la Gaziantep
Gaziantep, locul opt în ediția precedentă de campionat, rezultat apreciabil pentru o nou promovată, are acum doar trei puncte după primele patru etape.
Echipa lui Marius Șumudică a început cu o înfrângere sezonul, 1-4 cu Galatasaray, și a continuat cu trei remize consecutive, 2-2 cu Karagumruk, 2-2 cu Goztepe și 1-1 cu Trabzonspor, ultimele două rezultate obținute în prelungiri, de fiecare dată în urma unor lovituri de pedeapsă transformate de Alex Maxim.
În finalul meciului cu Trabzonspor, Marius Șumudică a fost eliminat de arbitru și a sărbătorit în tribună, cu un dans făcut chiar în fața oficialilor clubului advers, golul prin care Maxim a stabilit scorul final.
Etichete: marius sumudica , gaziantep , rezultate gaziantep , marius șumudică demis
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții