Video Victorie dramatică pentru PAOK în derby-ul cu AEK! Mitriță, gol în minutul 90+7. Echipa lui Lucescu, în semifinalele Cupei
articol scris de Digi Sport09.02.2022, 22:28
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
PAOK, formația pregătită de Răzvan Lucescu, s-a calificat în semifinalele Cupei Greciei, după succesul dramatic în fața celor de la AEK Atena, 2-1, grație golurilor din minutele 90+5 și 90+7 ale lui Kurtic, respectiv Mitriță.
După 0-0 în tur, scorul a rămas alb până în minutul 83, când portughezul Simoes a marcat pentru AEK, iar calificarea părea tranșată în favoarea grupării din Atena. A venit însă minutul 90+5, când Kurtic a restabilit egalitatea, iar câteva zeci de secunde mai târziu, Alexandru Mitriță, introdus în teren la jumătatea reprizei secunde, a pecetluit victoria lui PAOK, cu un șut din marginea careului.
PAOK, în semifinalele Cupei Greciei, după o victorie dramatică în fața lui AEK. Mitriță, gol în minutul 90+7
Șansa i-a surâs pe tot parcursul meciului lui Răzvan Lucescu. AEK putea deschide scorul în minutul 15, când Mitoglou a introdus mingea în poartă, dar reușita a fost anulată pentru ofsaid, după consultarea sistemului VAR. Același lucru s-a întâmplat și în minutul 58.
Mitriţă, care a împlinit marţi 27 de ani, are trei goluri marcate în acest sezon pentru PAOK, unul în campionat, unul în Europa Conference League şi acum unul în Cupă.
- Pe lângă PAOK, în careul de ași din Cupa Greciei s-au mai calificat Lamia, Olympiakos și Panathinaikos.
În penultimul act (în dublă manşă), PAOK o va întâlni pe campioana en titre, Olympiakos Pireu, în reeditarea finalei de anul trecut, câştigată cu 2-1 de PAOK.
VIDEO Golul lui Alexandru Mitriță din minutul 90+7 al meciului AEK - PAOK 1-2
Etichete: razvan lucescu , paok , cupa greciei , aek paok , gol alexandru mitrita
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții