”Veşti bune! Rangers îl dă afară”. Echipa care vrea să profite de situația lui Ianis Hagi
articol scris de Digi Sport25.05.2024, 16:36
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Ianis Hagi (25 de ani) este la doar un pas să plece de la Rangers în această vară.
După patru ani și jumătate în care a fost sub contract cu gruparea de pe Ibrox, șefii echipei ar fi decis să îl scoată la vânzare pe mijlocașul român.
”Veşti bune pentru Galatasaray. Rangers îl dă afară pe Ianis”
După cum a anunțat presa din Scoția, prima echipă care și l-ar dori pe Ianis Hagi din sezonul viitor este Galatasaray, echipa unde tatăl său a făcut furori la începutul anilor 2000.
La scurt timp după anunțul făcut, cei de la fanatik.tr au reacționat și au vorbit despre posibilul transfer al ”Prințului” la gruparea ”Cim-Bom-Bom”.
”Veşti bune pentru Galatasaray. Rangers îl dă afară pe Ianis. Galatasaray ar putea interveni din nou pentru transferul talentatului tânăr, care s-a născut în Turca şi are, de asemenea, şi cetăţenie turcă”, a notat sursa citată.
- 2,5 milioane de euro este cota de piață a lui Ianis Hagi, potrivit transfermarkt.com.
- 99 de partide a jucat românul în tricoul celor de la Rangers, timp în care a marcat 16 goluri și a oferit 21 de pase decisive.
Rangers vrea 3,5 milioane de euro pe Ianis Hagi
La scurt timp după anunțul că Ianis Hagi a fost pus pe lista de transferuri, presa din Scoția a venit cu o nouă veste: Rangers i-a setat și prețul.
Astfel, orice echipă își dorește să-și asigure serviciile lui Ianis Hagi va trebui să plătească 3,5 milioane de euro, fix suma pentru care a fost cumpărat definitiv de către Rangers de la Genk.
- Galatasaray ar fi prima echipă care s-ar interesa de transferul mijlocașului român de 25 de ani.
Decizia lui Rangers este una destul de surprinzătoare, mai ales că în vara anului trecut au refuzat o ofertă identică de la Maccabi Tel Aviv. La acel moment, scoțienii și-au dorit în schimbul lui Hagi Jr. 5,5 milioane de euro.
Etichete: transfer , turcia , rangers , galatasaray , ianis hagi , superliga
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții