Vasile Miriuţă, încântat de evoluţiile lui Gicu Grozav: "E între primii trei jucători cu care am lucrat"
27.08.2019, 19:31SuperLiga: Sepsi - Petrolul, sâmbătă, 18:30, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - UTA, sâmbătă, 21:00, DGS 1
Vasile Miriuţă e impresionat de performanţele lui Gicu Grozav din debutul de sezon din Ungaria. Atacantul român are cinci goluri în primele patru etape pentru echipa antrenată de Miriuţă, Kisvarda FC, şi e lider în clasamentul golgheterilor, la egalitate cu fotbalistul lui MOL Fehervar, Marko Futacs.
Grozav a reuşit o "dublă" în ultimul meci, câştigat cu 2-0 contra lui Ujpest, iar antrenorul lui Kisvarda a explicat motivele evoluţiilor excelente ale "internaţionalului" român.
"Îl folosesc pe alt post decât la naţională, în spatele vârfurilor sau vârf fals, nu în banda stângă. Am zis că acolo dă un randament mai bun", a declarat Miriuţă, la "Fotbal Club".
Gicu Grozav, de la debutul anului la Kisvarda
Grozav e considerat de Vasile Miriuţă printre cei mai buni fotbalişti pe care i-a avut în cariera de antrenor.
"Gicu e între primii trei jucători cu care am lucrat de când am început antrenoratul. Grozav, Deac şi Camora sunt cei mai buni fotbalişti cu care am lucrat", a mai spus Vasile Miriuţă.
Grozav se află la Kisvarda din ianuarie 2019 şi a mai jucat în carieră pentru Unirea Alba Iulia, Standard Liege, Universitatea Cluj, Petrolul, Akhmat Grozny, Dinamo, Karabukspor şi Bursaspor.
Etichete: gicu grozav , vasile miriuta , kisvarda fc
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții