Video Unul dintre cele mai ciudate autogoluri văzute vreodată într-un meci oficial
articol scris de Digi Sport13.09.2021, 21:43
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Duelul dintre Jammerbugt și Koge, din etapa a opta a celui de-al doilea eșalon fotbalistic din Danemarca, a consemnat unul dintre cele mai bizare autogoluri văzute vreodată.
Cele două formații au făcut spectacol, într-un meci cu șapte goluri. Gazdele s-au impus cu 4-3, însă cel mai interesant moment al jocului s-a petrecut în primele secunde ale reprizei secunde. După 2-2 la pauză, fundașul dreapta german al celor de la Koge, Maximilian Sauer (27 de ani), a semnat un autogol cel puțin neobișnuit.
Autogol inexplicabil înregistrat în liga a doua din Danemarca
Gazdele au inițiat o fază de atac pe flancul drept, un jucător al celor de la Jammerbugt a centrat în careu, iar balonul l-a găsit pe Sauer la aproximativ opt-nouă metri de poarta sa. Nepresat de niciun adversar, fundașul a luat decizia de a pune latul, pentru a trimite probabil în corner, însă nu a reușit decât să-și învingă propriul portar.
- 250 de mii de euro este cota de piață a lui Maximilian Sauer, conform Transfermarkt.
- Produs al lui VfL Wolfsburg, fundașul dreapta a mai evoluat la Hessen Kassel, Eintracht Braunschweig, SpVgg Greuther Furth și MSV Duisburg.
Mai mult decât orice a surprins seninătatea cu care fotbalistul și-a acceptat eroarea uriașă. Nici coechipierii lui Sauer nu au părut foarte deranjați de autogolul germanului.
Grație acestei victorii, Jammerbugt, proaspăt promovată în liga a doua daneză, a urcat pe locul șapte, cu opt puncte, în timp ce Koge a rămas pe poziția a 11-a din 12 echipe, cu cinci puncte adunate în opt meciuri.
VIDEO Autogolul lui Maximilian Sauer
Etichete: autogol , fotbal danemarca , jammerbugt koge , maximilian sauer , autogol danemarca
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții